Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Preţurile apartamentelor au scăzut cu până la 15% faţă de anul trecut

Apartamentele vechi continuă să se ieftinească de la o lună la alta. Spre exemplu, faţă de luna septembrie, preţul grasonierelor şi apartamentelor cu două camere a scăzut cu 2%, în octombrie faţă de septembrie. Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, imobilele se vând însă cu până la 15% mai ieftin, scrie money.ro.

Preţurile apartamentelor au scăzut cu până la 15% faţă de anul trecut
Preţurile apartamentelor au scăzut cu până la 15% faţă de anul trecut / FOTO: RTV

În doar o lună garsonierele s-au ieftinit cu aproximativ 2 procente. Astfel că preţul mediu de vânzare al unei garsoniere a ajuns în octombrie la mai puţin de 40.000 de euro. Comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut, preţul garsonierelor a scăzut semnificativ - cu până la 15%.

Luna trecută, apartamentele cu două camere s-au ieftinit faţă de septembrie tot cu două procente, fiind cotate la valoarea medie de 60.000 euro. Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, preţul de vânzare a apartamentelor cu două camere a scăzut cu 12 procente.

În acelaşi timp, apartamentele cu trei camere s-au vândut în octombrie la un preţ mediu de 86.500 de euro. Preţul este mai mic cu 8%, faţă de cel înregistrat în aceeaşi perioadă a anului trecut.

Şi în cazul apartamentelor cu patru camere, preţurile au scăzut cu 10%, comparativ cu anul trecut. O astfel de locuinţă costă acum aproximativ 110.000 de euro.

Statisticile arată însă că oferta de locuinţe scoase la vânzare în luna octombrie s-a redus în medie cu peste 17% faţă de luna septembrie. Numărul garsonierelor scoase la vânzare a scăzut cu 8%, cel al apartamentelor cu două camere cu aproape 20 la sută, în timp ce pentru apartamentele cu trei camere, ofertele sunt cu 19 la sută mai puţine, iar pentru cele cu patru camere, cu 27% mai puţine.

Acelaşi subiect pe REALITATEA.NET
print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro