Potrivit preşedintelui Federaţiei Asociaţiilor de Proprietari, Radu Opaina, în România gigacaloria costă dublu faţă de cea plătită de cetăţenii celorlalte ţări europene. Astfel, dacă în Danemarca gigacaloria abia atinge 70 de euro, la Constanţa a ajuns deja la 150 de euro. La asemenea preţuri se ajunge, spune Radu Opaina, în principal, din cauza sistemului centralizat de încălzire foarte vechi.
La începutul lunii, autorităţile din mai multe oraşe au hotărât să crească preţul gigacaloriei. La Cluj, spre exemplu, oamenii au caloriferele calde, dar acest lucru va atârna mai greu la buzunar. La Cluj-Napoca, gigacaloria a crescut în octombrie de la 147 la 169 lei. În vara aceasta, distribuitorul de agent termic din Cluj-Napoca a primit peste 1.000 de cereri de debranşare.
Consiliul local Târgovişte a decis majorarea preţului gigacaloriei cu 40%. Astfel, cei care sunt racordaţi la sistemul centralizat vor fi nevoiţi să scoată din buzunare anul acesta minim 200 de lei pentru întreţinere.
Cele mai mici preţuri la gigacalorie vor fi în Ploieşti şi Drobeta Turnu Severin. În aceste oraşe nu s-au făcut majorări anul acesta, iar localnicii vor plăti 100, respectiv 108 lei.
Dacă în celelalte oraşe ale ţării, oamenii simt deja majorarea costurilor la energia termică, bucureştenii vor plăti la fel ca anul trecut pentru căldură. Potrivit lui Virgil Ramba, deşi tariful la energie termică a crescut, consumul la nivel de apartament a scăzut ca urmare a modernizării sistemului de contorizare din reţea.
Mai mult, şeful RADET spune că facturile la întreţinere vor fi similare celor de anul trecut. Pentru o garsonieră, în luna ianuarie, românii vor scoate din buzunare pentru căldură circa 100 de lei, 140 de lei pentru un apartament cu două camere, 180 de lei pentru trei camere şi 230 de lei pentru patru camere, este previziunea lui Virgil Ramba.
Există însă şi veşti proaste pentru locuitorii Capitalei. ELCEN a anunţat că ar putea limita livrările cu energie termică, în Bucureşti şi Constanţa dacă regiile de termoficare din cele două oraşe nu îşi vor achita datoriile.
"Dacă nu primim aceşti bani, la un moment dat furnizorii de gaze, conform contractului, ne vor limita sau înrerupe livrările. Atunci când le vor întrerupe, nu vom mai putea să dăm căldură, pentru că nu avem ce arde în cazane'', a precizat directorul ELCEN, Irina Duică.
1 EUR= 4.1298 RON 













Feedback
Aplica pe jobs.realitatea.net
Sunteti JALNICI!!!!
Stie cineva cand incepe furnizarea energiei termice in
Bucuresti?La mine in casa este frig si stau cu caloriferul electric in priza toata noaptea..Astept un raspuns
Spune-tii lui Ramba ca in Germania este pretul de 100 de euro la un salariu medie de 1800 de euro si NU CUM ESTE IN TARA NOASTRA DRAGA ROMANICA 80 DE EURO LA UN SALARIU MEDIU DE 400 DE EURO .