Deşi nu s-a stabilit încă un preţ final, consolele Nintendoo Wii nu vor avea preţuri mai mari de 25.000 de yeni în Japonia, sau 250 de dolari în Statele Unite.

Acesta este un preţ mult mai mic decât cel anunţat pentru consola concurentă Sony PlayStation 3, care va fi pusă în vânzare în luna noiembrie la preţurile de 499 şi 599 de dolari, în funcţie de model.

Xbox 360, consola oferită de Microsoft, care a fost pusă în vânzare anul trecut, are preţuri de 299,99 şi 399,99 de dolari în Statele Unite, în funcţie de model.

Yasuhiro Minagawa, purtătorul de cuvânt al companiei Nintendo, a declarat ieri că au apărut o serie de speculaţii conform cărora preţul consolei ar putea fi destul de ridicat, datorită preţului mare anunţat pentru PlayStation 3.

"Produsele noastre sunt întotdeauna accesibile", a declarat Minagawa.

Consola Nintendo Wii, care va fi lansată în cursul acestui an, trebuie să facă faţă unei concurenţe acerbe din partea Xbox 360 şi a PlayStation 3.

Nintendo speră să vândă şase milioane de console Wii până în luna martie 2007.