Şi CNN transmite această informaţie, precizând că este vorba despre nr.2 de la comanda reţelei teroriste. CNN citează că sursă, sub acoperirea anonimatului, un "oficial american".
De origine libiană, militantul ar fi fost ucis la 22 august în Waziristan, volatila regiune tribală din Pakistan, susţine oficialul citat de BBC. Sursa nu a dezvăluit cum a murit Abd al-Rahman, dar în ziua respectivă a fost raportat un atac al unei drone CIA.
Abd al-Rahman ar fi fost nr.2 pe lista cu cei mai căutaţi cinci militanţi din Afganistan şi Pakistan pe care SUA şi-ar fi dorit să-i captureze sau să-i ucidă.
Zvonuri despre uciderea libianului au circulat însă şi în octombrie 2010, când oficialii pakistanezi din serviciile de informaţii bănuiau că al-Rahman a fost omorât într-un atac aerian al unei drone SUA în Waziristanul de Nord.
Atiyah Abd al-Rahman, a cărui vârstă se bănuieşte a fi între 30 şi 40 de ani, a fost un om de încredere al lui Osama ben Laden, înainte ca liderul al-Qaida să fie ucis, în mai, de un comando al forţelor speciale americane în locuinţa sa din Pakistan.
Abd al-Rahman i s-a alăturat lui ben Laden în Afghanistan, în anii '80, când era adolescent. Ulterior a căpătat în al-Qaida faima de a fi un expert în explozibili şi un înţelept islamic. S-a retras împreună cu ben Laden în regiunea de la graniţa Afganistanului cu Pakistanul după ce trupele americane au invadat Afganistanul, la sfârşitul anului 2001. Libianul a devenit veriga de legătură cu celelalte grupuri militante islamiste din Orientul Mijlociu şi Africa de Nord.
În iunie 2006, armata americană a intrat în posesia unei scrisori pe care al-Rahman o trimisese lui Abu Musab al-Zarqawi, iordanianul care a condus al-Qaida în Irak. În scrisoare, libianul îl mustra pe Zarqawi pentru că îşi îndepărtase grupările insurgente rivale şi pentru că îi ataca pe musulmanii şiiţi.
Tot Abd al-Rahman ar fi cel care a negociat cu succes o alianţă formală cu Grupul Salafist pentru Predică şi Luptă din Algeria (GSPC), care ulterior şi-a schimbat numele în al-Qaida din Magrebul Islamic.
De curând, ar fi fost numit emisarul al-Qaida în Iran.
În iunie, oficialii americani au spus că Atiyah Abd al-Rahman este şeful operaţiunilor al-Qaida, deşi informaţii anterioare îi atribuiau lui Adnan el Shukrijumah acest rol, arată BBC.
Succesorul lui Osama, nr.2 în al-Qaida, a fost ucis în Pakistan
Presupusul şef al operaţiunilor al-Qaida, Atiyah Abd al-Rahman, a fost ucis în Pakistan, a declarat un oficial american cu rang înalt citat de BBC.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M