Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube
EXCLUSIV

Preselecţia Miss Piranda 2009 a prevestit "un lanţ de surprize"

Între două defilări şi câteva dansuri din buric, fetele au fost mustrate pentru lipsa de imaginaţie şi apoi atent selectate de juriul format din organizatori, Jean de la Craiova şi Babi Minune.

Miss Piranda 2009 îşi pune şi ea coroana în joc, în timp ce coroana lui Nicolae Guţă este dorită de Florin Salam
Miss Piranda 2009 îşi pune şi ea coroana în joc, în timp ce coroana lui Nicolae Guţă este dorită de Florin Salam / FOTO: Realitatea.Net

Cele mai kitsch-oase şi mai ademenitoare pirande, s-au împodobit cu brăţari, cercei şi alte accesorii cu paiete din toate culorile.

Una dintre ele, o blondă de numai 20 de ani din Slobozia se sfătuieşte câteva minute cu părinţii şi prietenul, înainte să facă o mărturisire camerei de luat vederi: “Sunt Simona, am 20 de ani şi vin din Slobozia. Este prima dată când particip, iar costumaţia a costat 15 milioane şi mi-au adus-o părinţii cadou din Cairo”, a spus concurenta.

După momentul de glorie din faţa camerei de luat vederi, organizatorul îi dă şi o veste bună spunându-i că tocmai a fost selectată să danseze la Taraf TV, pentru a promova spectacolul.

Miss Piranda 2009, nu are emoţii şi nici nevoie de sfaturi, după ce a participat deja de două ori la spectacolul cu tradiţie. “Bună ziua. Mă numesc Elena. Am  17 ani. Sunt din Bucureşti şi este a doua oară când vin la acest concurs. Anul trecut am obţinut locul 1 şi sper ca şi anul acesta să obţin măcar locul 2 să iau. Sper să ajung şi eu undeva sus cum a ajuns toată lumea. Ca Jasmine. Dansatoare. Dar mai întâi am o şcoală de terminat şi p-ormă voi vedea”, a spus Miss Piranda 2009.

Într-un colţ, femeile de serviciu ale Sălii Polivalente asistau şi ele la spectacol. Nicio emoţie pe chipurile lor, spre deosebire de rudele şi prietenii participantelor.

Primele două defilări sunt urmate de momente tensionate printre participantele la preselecţie.

“Nimic nu ştiţi. Nu faceţi bine niciuna dintre toate. Afară de ea. Nu râde că te gonesc acasă! Nu înţelegi ceea ce zic că vă gonesc pe toate? Nu râde că vreau să-ţi explic. Eşti foarte grăbită, te grăbeşti şi publicul n-o să te iubească, că n-a înţeles nimic din ceea ce faci tu. Tu trebuie să te opreşti acolo.. (gesticulează) înţelegi? Să-nceapă publicu’ hau-hau, să-nceapă publicu să zbiere”, explică nerăbdător Ioan Petrişor, organizatorul Miss Piranda 2010.

“Surprizele va curge lanţ”

Întrebat dacă are de gând să extindă spectacolul Miss Piranda la nivel european, Ioan Petrişor a declarat pentru REALITATEA.NET că deocamdată spectacolul se va repeta prin oraşele din România: Alexandria, Giurgiu, sau Craiova se pot aştepta la vizita Miss Piranda 2010. Dacă se strâng bani frumoşi însă, nu este exclus să găsim spectacolul Miss Piranda în mai multe comunităţi europene a adăugat Ioan Petrişor.

Jean de la Craiova povesteşte cum a avut şi el emoţii la preselecţia pentru cântăreţii care vor participa la spectacol, apoi promite fanilor că "surprizele va curge lanţ".

Importanţa spectacolului din acest an este dublă, ne explică organizatorul. “Pe data de 30 şi 31 ianuarie la orele 16:00 va avea loc cel mai mare concert de manele şi concursul Miss Piranda şi Guţă îşi va pune coroana în joc cu Florin Salam”, a precizat Ioan Petrişor.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro