Preşedinţia face precizări după ce Traian Băsescu a declarat că nouă români au fost ucişi în Italia în ultima lună
Realitatea TV
2008-05-06 16:21:42
Băsescu a realizat bilanţul tragic al românilor care au căzut victime în ultima luna în Italia
închide
"Preşedintele Traian Băsescu regretă citarea eronată a unor informaţii în cadrul emisiunii de la Realitatea TV. Începând cu data de 28 august a.c. şi până în prezent, şapte cetăţeni români au murit ca urmare a unor atacuri care au avut loc în Italia, în majoritatea cazurilor autorii fiind încă neidentificaţi", se arată într-un comunicat de presă al Preşedinţiei.
Sursa citată mai arată că preşedintele a dorit în emisiunea respectivă să se refere la faptul că un număr de nouă cetăţeni români au fost victime ale unor incidente soldate cu doi morţi, patru persoane rănite şi trei persoane agresate în perioada 30 octombrie - 14 noiembrie.
Precizările de la Cotroceni au loc pe fondul în care majoritatea publicaţiilor l-au citat pe preşedinte care susţinea că nouă români au fost ucişi în noiembrie.
Preşedintele Traian Băsescu a criticat, miercuri seară, la Realitatea TV, valul de xenofobie după incidentul de la Roma şi a precizat că le-a transmis ambasadorilor statelor membre UE că Bucureştiul nu va accepta abuzurile împotriva cetăţenilor săi, adăugând că 9 români au fost ucişi în Italia pe fondul tensiunilor. Potrivit preşedintelui, după cazul Mailat, s-a ajuns la exagerări şi la un sentiment de xenofobie, nu mai puţin de 9 români fiind ucişi în Italia, în luna noiembrie.
Şeful statului a fost însă contrazis de un comunicat al Ministerului de Interne, din care rezultă că doi români au murit în ultima lună, iar alţi patru au fost internaţi în spital în urma unor agresiuni petrecute după izbucnirea scandalului Mailat.
După cum reiese din raportul Ministerului de Interne, în ultimele patru luni, 13 români au fost agresaţi în Italia, iar şapte dintre ei au murit.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 






FUNERALIILE LUI WHITNEY HOUSTON: Acum se...
Reporterii Realităţii: ACTA, între utopie...
Reporterii Realităţii: Biserici de sezon
Reporterii Realităţii: Profesorul de magie
Reporterii Realităţii: Lacrimi din România...
S-a întâlnit Eisenhower cu extraterestrii?








Feedback

