În minivacanţa pe care o petrece la malul mării, preşedintele Traian Băsescu a mers în vizită şi la mama sa care locuieşte în Constanţa. Bucuroşi de oaspete, foştii vecini nu au ratat momentul şi au făcut din nou câteva fotografii cu Traian Băsescu - preşedintele!

Preşedintele a făcut poze cu copiii adunaţi în jurul blocului, iar vecinii au fost bucuroşi de întâlnirea cu şeful statului.

Preşedintele a sosit la malul mării la începutul acestei săptămâni şi s-a cazat la vila de protocol de la Neptun. Joi, Traian Băsescu a fost la Mangalia, unde a participat la deschiderea oficială a sezonului estival.