Preşedintele Traian Băsescu a împlinit ieri 56 de ani. Locul aniversării a fost secret, dar apropiaţii preconizau că preşedintele că ar putea merge la munte. Anul trecut, şeful statului şi-a petrecut ziua de naştere tot pe Valea Prahovei, iar în urmă cu doi ani, la Bucureşti.

Traian Băsescu nu i-a uitat pe angajaţii şi consilierii de la Cotroceni, cu care a ciocnit încă de vineri o cupă de şampanie.

Şeful statului s-a născut în Basarabi, judeţul Constanţa. Tatăl său a lucrat în armată şi, astfel, familia Băsescu a fost nevoită să se mute de câteva ori. Clasele primare le-a făcut la Iaşi, iar gimnaziul şi liceul, la Bacău. Abia în clasa a XII a, Traian Băsescu s-a hotărât să devină ofiţer de marină.

Ce îi uraţi anul acesta preşedintelui Traian Băsescu?