Preşedintele PRM Vaslui şi-a botezat vinurile după numele politicienilor români
Vadim Tudor, Traian Băsescu, Mircea Geoană sau Elena Udrea. Cu toţii stau în crama preşedintelui PRM Vaslui. Corneliu Bichineţ se mândreşte cu o colecţie impresionantă de butoaie cu vin, pe care le-a botezat, în funcţie de tărie şi de gust, cu numele unor personalităţi politice.
VEZI VIDEO:Vinurile au fost botezate cu nume de politicieni
Vinurile au fost botezate cu nume de politicieni
Veselie mare în crama lui Corneliu Bichineţ. În timp ce fiul lui cântă la acordeon, preşedintele PRM Vaslui ne prezintă butoiele cu licoarea lui Bahus, botezate cu numele politicienilor. Cel mai bun vin, are, desigur, numele liderului partidului din care Bichineţ face parte.
Corneliu Vadim Tudor este o esenţă de vin tare, masculină, învolburată şi bineînţeles, promiţătoare. Lângă el observaţi că se încălzeşte Mircea Geoană. E cam mic, aşa. Nu, este un butoi de 700 de litri. Sigur este un vin mai dulceag, mai blajin, mai plăpând şi un pic predispune spre melancolie.
Unul dintre cele mai apreciate vinuri din colecţie este cel care poartă numele Elenei Udrea.
Un soi de vin interesant, alunecos, unii spun destul de parşiv, pervers: Elena Udrea. Dar care are mare succes mai ales la flăcăi.
An de an, din colecţie dispar anumite vinuri, dar sunt înlocuite cu altele noi.
Corneliu Bichineţ speră că anul acesta crama lui va avea şi mai multe vinuri de soi. Şi mai speră că România va avea şi politicieni pe măsură, aşa încât să îşi poată boteza butoaiele.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 





FUNERALIILE LUI WHITNEY HOUSTON: Acum se...
Reporterii Realităţii: ACTA, între utopie...
Reporterii Realităţii: Biserici de sezon
Reporterii Realităţii: Profesorul de magie
Reporterii Realităţii: Lacrimi din România...
S-a întâlnit Eisenhower cu extraterestrii?








Feedback

