"Sprijin programul curajos al premierului Emil Boc cu privire la măsurile economice. Este dureros, dar ar putea fi foarte folositor. Criza este un moment potrivit pentru a face lucrurile necesare, nu pe cele convenabile. Măsuri similare sunt luate în prezent de multe state UE. Am fost în Grecia şi programul economic al Greciei este foarte asemănător cu cel românesc", a declarat Buzek la Palatul Victoria, după întrevederea cu premierul Emil Boc.
Preşedintele Parlamentului European s-a declarat convins că, peste câţiva ani, românii vor fi mândri de ceea ce s-a realizat şi că autorităţile române acţionează în folosul cetăţenilor.
Premierul Emil Boc a afirmat că a avut un schimb de opinii cu oficialul european pe tema problemelor economice actuale ale Europei. Boc a reiterat, în cadrul întrevederii, sprijinul României pentru Republica Moldova, dar şi determinarea ca în martie 2011 România să adere la Spaţiul Schengen şi, ulterior, la zona euro. Prim-ministrul a anunţat că l-a invitat pe Buzek la summit-ul Dunării, care va avea loc în luna noiembrie la Bucureşti.
Preşedintele Parlamentului European a mai avut întrevederi, în cursul zilei de miercuri, cu preşedintele Traian Băsescu, cu ministrul Afacerilor Externe, cu preşedinţii celor două Camere şi cu preşedinţii de comisii parlamentare. De asemenea, el s-a adresat şi plenului reunit.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M