Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Preşedintele PE, impresionat de Palatul Parlamentului: Felicitari românilor!

Preşedintele Parlamentului European, Jerzy Buzek, a admirat, miercuri, Palatul Parlamentului, însoţit de preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, care l-a condus de la salonul oficial al Camerei spre Senat, unde oficialul european urma să se întâlnească cu Mircea Geoană.

Buzek a vizitat Palatul Parlamentului
Buzek a vizitat Palatul Parlamentului / FOTO: welt.de

Preşedintele PE, aflat în vizită oficială în România a admirat, miercuri, clădirea Palatului Parlamentului, în compania preşedintelui Camerei Robertei Anastase, care la finalul declaraţiilor comune de presă l-a condus pe Buzek de la salonul oficial al Camerei Deputaţilor până la salonul oficial din Senat, unde era aşteptat de Mircea Geoană şi lideri ai Senatului.

Jerzy Buzek a profitat de compania Robertei Anastase pentru a cere informaţii despre sălile şi holurile care i-au atras atenţia în drumul dinspre Camera Deputaţilor spre Senat. Roberta Anastase i-a explicat preşedintelui Parlamentului European că lucrările la Palatul Parlamentului au fost încheiate la începutul anilor 90 şi că au durat aproximativ zece ani, dar şi că această clădire este a doua ca mărime în lume, după Pentagon.

"Sunt prima oară aici. Felicitari românilor", a comentat Buzek, admirând scările şi holul amplu de la intrarea principală în Senat. El a întrebat-o în glumă pe Anastase, care i-a spus că tocmai au intrat în spaţiul Senatului, întrebând-o dacă nu există "vreo graniţă de vizitare". "Sperăm să demolăm total toate graniţele", a răspuns, amuzată, Roberta Anastase.

La Senat, Mircea Geoană a aşteptat pe margine încheierea conversaţiei dintre Buzek şi Anastase, intervenind la un moment dat, pe un ton glumeţ: "Nu vă pot lua de lângă încântătoarea gazdă". Buzek a ţinut să-i spună apoi şi preşedintelui Senatului cât de impresionat a rămas de clădirea Parlamentului.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro