SPORT »
Preşedintele lui Anorthosis a demisionat din funcţie la câteva zile după ce a fost arestat
02 dec 2008, 12:20 |
Actualizat Marţi, 02 Decembrie 2008 12:23
Preşedintele lui Anorthosis Famagusta, Andreas Panteli, a anunţat că renunţă la funcţia sa din cadrul clubului cipriot, ca urmare a scandalului de corupţie în care este implicat şi care s-a soldat cu trimiterea sa în închisoare.
Conducerea lui Anorthosis a anunţat, printr-un comunicat, că acceptă demisia lui Andreas Panteli şi a decis să retragă plângerile în urma cărora fostul preşedinte fusese arestat.
Andreas Panteli (48 de ani) a fost reţinut vineri seară de poliţia locală fiind acuzat de uz de fals, declaraţii mincinoase şi dobândirea de capital sub fals pretext. Potrivit autorităţilor cipriote, fostul oficial al lui Anorthosis este învinuit şi de faptul că a încercat să retragă, între august şi noiembrie 2008, suma de 500.000 de euro din conturile clubului pe care îl reprezenta la acea vreme.
Sursa citată notează că Panteli se va prezenta în cursul zilei de astăzi la tribunal pentru noi audieri.
Altfel, campioana Ciprului, Anorthosis Famagusta, este implicată în lupta pentru calificarea în optimile de finală ale Ligii Campionilor, competiţie unde, înaintea ultimei etape, ocupă locul 3 în Grupa B, la două puncte în spatele liderului Inter Milano. Formaţia antrenată de Temuri Ketsbaia a ajuns la un acord cu oficialii campioanei României, CFR Cluj, pentru transferul mijlocaşului Eugen Trică.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 






Gheorghe Hagi si-a sarbatorit ziua in direct la...
Gheorghe Hagi, de ziua lui la Realitatea TV
Alpinistul Coco Galescu
Simona Amânar
Victoria Blohina l-a atacat pe Piţurcă la...
Coş uluitor marcat de LeBron James









Feedback

