Preşedintele american şi liderul de la Kremlin vor avea o întrevedere bilaterală în România pe 1 aprilie. Declaraţia îi aparţine analistului politic american Craig Kennedy, preşedinte al German Marshall Fund.
Preşedintele Fondului Marshall crede că problema Kosovo şi extinderea NATO vor tensiona discuţiile dintre cei doi lideri mondiali.
Vladimir Putin şi George W Bush vor discuta cu siguranţă şi despre decizia luată anul trecut de Moscova, de a ieşi din Tratatul Forţelor Convenţionale din Europa. Rusia şi-a suspendat participarea la acest acord din cauza bazelor militare americane din România şi Bulgaria şi stabilirea scutului anti-rachetă în Cehia şi Polonia, ambele calificate drept ameninţare pentru securitatea Federaţiei Ruse. Analiştii susţin că gestul Rusiei presupune o undă verde dată înarmării.
Analistul american crede că summitul de la Bucureşti va fi unul istoric în relaţia dintre puterile Occidentale şi Rusia. Presa din România relata recent că întâlnirea Bush-Putin va avea loc la Neptun, în vila de protocol. Casa Albă a anunţat săptămâna trecută că preşedintele Bush va avea o întâlnire bilaterală cu preşedintele Traian Băsescu şi separat o alta cu premierul Tăriceanu. Presa română relata că întrevederea Băsescu-Bush va avea loc la Neptun, în timp ce bilaterala Bush-Tăriceanu va fi la Bucureşti.
Preşedintele GMF: Bush şi Putin au întrevedere în România pe 1 aprilie
Joi, 20 Martie 2008 00:22
| Vot: |
0
|
49 vizualizari, 1 comentarii, 0 voturi
Taguri: Bush, Craig Kennedy, întâlnire, Neptun, Putin, Summit NATO,
Taguri: Bush, Craig Kennedy, întâlnire, Neptun, Putin, Summit NATO,
| Foto (1) | |
Sursa: Realitatea TV
Pe aceeasi tema
- EVZ: Bush şi Putin se vor întâlni la Neptun pe 1 aprilie
Luni, 10 Martie 2008 09:34 - Bush se va întâlni în România cu Băsescu, Tăriceanu şi Scheffer
Sambata, 15 Martie 2008 05:36 - Summit NATO: Bush va avea întâlniri bilaterale separat cu Băsescu şi cu Tăriceanu
Sambata, 15 Martie 2008 00:14 - Bush şi Putin fac pact la summit. Cei doi lideri vor parafa la Bucureşti acordul cu privire la scutul american
Joi, 20 Martie 2008 00:33 - Grupările anarhiste se pregătesc de proteste în timpul Summit-ului NATO de la Bucureşti
Joi, 20 Martie 2008 16:13 - Rusia şi-a dezvăluit parţial joi strategia pentru summitul NATO
Vineri, 28 Martie 2008 17:31 - Întâlnirea de vineri dintre Laura Bush şi Patriarhul Daniel a fost anulată
Luni, 31 Martie 2008 15:46
Comentariile cititorilor
1. SEVERUS
Joi, 20 Martie 2008 06:54
| Raspunde la comentariu


Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Juan Carlos i-a oferit o cămaşă lui Chavez cu mesajul "De ce nu taci?"
Vineri, 25 Iulie 2008 21:58Regele Spaniei Juan Carlos i-a oferit, vineri, preşedintelui venezuelean Hugo Chavez o cămaşă pe care era inscripţionat cu mesajul "De ce nu taci?", în semn de împăcare după incidentul din noiembrie anul trecut din timpul...
Divorţul ar putea deveni subiect de dezbinare în UE
Vineri, 25 Iulie 2008 20:08Nouă ţări europene sunt dispuse să reactiveze procedeul "cooperării sporite", pentru a simplifica divorţurile cuplurilor binaţionale cu riscul de a spori îngrijorările legate de o Europă "cu două viteze", deja existentă prin...
Italia: Stare de urgenţă la nivel naţional din cauza imigranţilor extracomunitari
Vineri, 25 Iulie 2008 17:25Autorităţile italiene au decretat stare de urgenţă la nivel naţional. Propunerea a fost făcută de ministrul de Interne, Roberto Maroni, şi aprobată de Guvernul italian.
Patru oficiali Google vor fi puşi sub acuzare de procurorii italieni
Vineri, 25 Iulie 2008 16:19Procurorii italieni pregătesc punerea sub acuzare a patru oficiali ai companiei Google Inc, într-un caz deschis în 2006, pentru publicarea unui videoclip licenţios pe pagina în limba italiană a companiei, a anunţat Wall Street...
Parlamentul bulgar a ratificat participarea la proiectul gazoductului Southstream
Vineri, 25 Iulie 2008 15:37Parlamentul bulgar a ratificat astăzi acordul de participare la proiectul gazoductului Southstream, de livrare a gazului rusesc în Europa. Ratificarea a fost votată de majoritatea parlamentarilor de centru-stânga, cu 47 de voturi...
Cele mai CITITE din Externe
- Italia: Stare de urgenţă la nivel naţional din cauza imigranţilor extracomunitari (791)
- Un Boeing 747 australian a efectuat o aterizare de urgenţă la Manila - VEZI VIDEO (406)
- Autorul fotografiilor cu tinerele rome care s-au înecat în Italia acuză presa de exagerări (373)
- Autorităţile ruse intenţionează să interzică curentul EMO (370)
- Germania poate cere în toamnă clauza de salvgardare pentru Bulgaria, iar apoi pentru România (310)
Cele mai VOTATE din Externe
Cele mai COMENTATE din Externe
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Oameni şi animale înoată prin noroi în România anului 2008 - IMAGINI INCREDIBILE
Vineri, 25 Iulie 2008 17:39Într-o localitate din Sălaj, oamenii trăiesc la fel ca acum un secol. Sătenii trebuie să umble pe poteci şi prin grădini, pentru că drumul din sat este o mlaştină noroioasă, iar oamenii nu mai îndrăznesc să-l treacă.
- Potop în Suceava: Oameni izolaţi şi case acoperite de ape - VEZI IMAGINI
- Cod roşu pe râurile Suceava şi Siret până astăzi la ora 16.00
- Bilanţul autorităţilor după inundaţiile din nordul ţării : şase judeţe, 72 de localităţi şi peste 150 de case distruse
- Corneliu Vadim Tudor: Felix Cotoşmanul şi-a făcut cinci posturi de televiziune dintr-o bucată de pâine
- Daniel Morar a infirmat soluţia de NUP în cazul lui Şereş şi Nagy
- Radu Mazăre are cont pe hi5
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Trimite-ne mesaje
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |

Variabil cu ploaie descarcari
| mai multe
| Romania | 26.07 | 27.07 |
| Timişoara | 27 °C | 29 °C |
| Arad | 26 °C | 25 °C |
| Bacău | 27 °C | 22 °C |
| Braşov | 22 °C | 26 °C |
| Cluj Napoca | 23 °C | 26 °C |
| Constanţa | 27 °C | 25 °C |
| Europa | 26.07 | |
| Atena | 33 °C | |
| Berlin | 31 °C | |
| Helsinki | 25 °C | |
| Londra | 26 °C | |
| Madrid | 32 °C | |
| Moscova | 24 °C | |
| Oslo | 29 °C | |
| Paris | 23 °C | |
| Roma | 29 °C | |
Curs valutar
| 1 EUR | 3.5656 RON |
| 1 USD | 2.2678 RON |
| 1 GBP | 4.5233 RON |
| 1 CHF | 2.1946 RON |
| 100 HUF | 1.5424 RON |
| 100 JPY | 2.1177 RON |
| 1 BGN | 1.823 RON |
Mobinews.ro
- Pachet I: 3 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
- Pachet II: 5 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Economie |
Sport |
IT & Ştiinţă |
Externe |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia







