Românul care l-a agresat pe preşedintele german a fost eliberat de poliţişti după ce a fost interogat. Preşedintele german Horst Koehler a fost agresat duminică, la Frankfurt, de un german de origine română, care a fost arestat imediat, au anunţat preşedinţia şi poliţia.

Preşedintele, care urma să participe la o ceremonie de premiere a istoricului Saul Friedlaender, a fost prins de rever de bărbatul în vârstă de 44 de ani. Acesta a acţionat din motive "private" şi a fost imediat imobilizat de forţele de ordine. Preşedintele nu a fost rănit şi şi-a continuat activităţile.

"A reuşit doar să-l atingă pe preşedinte, gărzile de corp l-au imobilizat imediat", a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei. "Bărbatul părea confuz. În mod evident, încerca să atragă atenţia asupra sa, din cauza problemelor pe care le are cu chiria", a mai adăugat acesta.

Purtătorul de cuvânt al lui Koehler a precizat că incidentul nu a avut motivaţie politică şi a dezminţit informaţii de presă potrivit cărora preşedintele ar fi fost în stare de şoc după incident.

Foto: wikipedia.org