Preşedintele suspendat, Traian Băsescu, a fost invitat, marţi seara, la emisiunea Între bine şi rău, de la TVR.

Traian Băsescu şi-a început intervenţia spunând că suspendarea i-a dat o mică satisfacţie: "Până acum, majoritatea jurnaliştilor îmi spuneau Băsescu sau Marinarul. Acum, în sfârşit, îmi apare cuvântul preşedinte în faţa numelui."

Angajamentele Alianţei
"În afară de câteva chestiuni de formă, nu veţi găsi niciun act din timpul mandatului meu care să nu fie în concordanţă cu ce este în programul Alianţei. Alianţa a avut un şir de angajamente. În campania mea, am susţinut câteva dintre ele. Aşa numita dispută între palate nu a fost o dispută între persoane, ci o dispută între viziuni. Disputa a pornit, din punctul meu de vedere, din dorinţa de a-mi respecta angajamentele", a mai spus Traian Băsescu.

"Cei despre care vorbesc au nişte dosare la Parchet sau în instanţă. Sunt oameni care au contribuit la a se mişca foarte multe miliarde către anumite persoane. Nu voi accepta niciodată ideea că unii oameni care nu au câştigat voturile oamenilor, au puterea", a declarat Traian Băsescu.

Contracte şi oameni de afaceri
Traian Băsescu a amintit de declaraţia sa din Parlament când a spus: "Cer oamenilor de afaceri să se decupleze de oamenii politici" şi a adăugat: "Politicienii au datoria de a crea un mediu de afaceri concurenţial, egal pentru toţi."

"Nu-mi aduc aminte ca domnul Căşuneanu să fi avut vreun contract încheiat în perioada în care am fost ministrul Transporturilor. Vă amintesc că, atunci când eram primar, Consiliul General era majoritar PSD. Nu vorbesc de oameni care fac afaceri în timpul lui Năstase sau Tăriceanu. Pe mine mă deranjează cei care au grijă ca de fiecare când vine un Guvern să mai obţină o amânare, o facilitate", a spus Traian Băsescu.

Pacea de şase luni cu Tăriceanu
Traian Băsescu spune că ruptura dintre el şi premierul Călin Popescu Tăriceanu a avut loc la şase luni de la preluarea puterii. Preşedintele suspendat a precizat: "La şase luni de la alegeri, am înţeles că Dinu Patriciu câştigase din nou bătălia cu democraţia din România şi a reuşit să îl întoarcă pe premier dintr-o decizie care, dacă ar fi fost aplicată, România era într-o altă situaţie politică...Patriciu îl cheamă la ordine şi îi spune: Ce, mă, ai început să ai idei?"

Suspendarea şi partizanii ei
"Nu am de ce să cer scuze nimănui", a spus Traian Băsescu, cerându-le jurnaliştilor să îi explice care dintre articolele Constituţiei le-a încălcat, după care a adăugat: "Suntem în faţa unei suspendări pe criteriu politic".

"Patriciu a sponsorizat PSD-ul şi campania PNL, pentru campania PD şi a lui Traian Băsescu nu a dat niciun leu. Niciodată nu am primit bani de la Dinu Patriciu. Când a fost desemnat Călin Popescu Tăriceanu prim-ministru, relaţia dintre cei doi era ruptă, relaţia s-a refăcut după ce domnul Tăriceanu a ajuns prim-ministru. Voiculescu a vrut să fie în Guvern, dar nu l-am acceptat", a spus Traian Băsescu.

Flota
"Eu, în 96, când s-a pus problema cum a vândut Băsescu flota, eu am plecat din Parlament", a spus Băsescu. "Cum vă explicaţi că, după plecarea mea, prima ţintă a fost DNA?", a întrebat Traian Băsescu.

"Ambele părţi, atât eu, cât şi Parlamentul, va trebui să luăm semnificaţia votului din 19 mai", a spus Traian Băsescu, referindu-se la ceea ce va face după ce se va întoarce la Cotroceni. "Le voi explica parlamentarilor că avem nevoie de reformarea clasei politice şi un prim pas ar putea fi votul uninominal", a mai spus Băsescu.

Statul şi referendumul

"Există dictaturi, democraţii şi există state care pot fi etichetate ca oligarhii. România este în situaţia în care, dacă nu se iau măsuri, poate deveni un stat de tip oligarhic", este de părere Traian Băsescu.

"Într-un mediu normal, oamenii de afaceri care au avut la bază legi care să îi protejeze vor da faliment. Circa 90% din banii obţinuţi de comunitatea de afaceri cred că sunt făcuţi normal. Nu am nimic cu oamenii de afaceri care îşi desfăşoară normal activitatea", a precizat Traian Băsescu.

"România nu poate fi un stat prezidenţial, nu poate fi nici republică parlamentară", a spus preşedintele suspendat referindu-se la o posibilă schimbare a Constituţiei. "Constituţia noastră actuală generează însă o situaţie de blocaj. În momentul în care intervine un blocaj între instituţii (Parlamentul, Guvernul şi Preşedintele ţării, n.r.), niciuna dintre acestea nu poate debloca situaţia", a mai spus Băsescu.

Clasa politică
"Modernizarea clasei politice este obligatorie, clasa politică este în urma populaţiei pe care crede că o reprezintă. Acum oamenii vorbesc despre crearea unor locuri de muncă, de posibilitatea de a face şcoală la un nivel înalt", a spus Traian Băsescu.

"Domnul Iliescu a avut trei mandate liniştite, pentru că a ştiut, dar nu s-a băgat. Ştia nivelul de corupţie chiar din guvernul pe care l-a instituit. Domnul Constantinescu a încercat, în primii trei ani, să negocieze schimbarea, după trei ani a constatat că negocierea este păguboasă. Eu am preferat o abordare mai puţin negociată, eu le-am zis Să rezolvăm", a mai spus Traian Băsescu.

"Guvernul este o părticică din statul român. Preşedintele are voie să pună o întrebare oricărei instituţii, în afară de justiţie", a spus Traian Băsescu.

"Stăpânul României este poporul român", a declarat Traian Băsescu.

"Modificarea Legii referendumului este doar într-un singur sens. Dacă voturile pentru demitere sunt mai multe şi nu se întruneşte cvorumul, referendumul este valabil. S-a ajuns ca un primar să fie demis mai greu decât preşedintele României", a spus Traian Băsescu.

"Politicienii se pot reforma, cei din economie niciodată" şi "În fiecare zi sunt mai bun decât am fost cu o zi în urmă" - au fost declaraţiile lui Traian Băsescu la finalul emisiunii moderate de Liviu Mihaiu.