Potrivit legii, în perioada în care preşedintele ţării se află în indisponibilitate temporară de a-şi exercita funcţia, interimatul este asigurat, în ordine, de preşedintele Senatului şi apoi de cel al Camerei Deputaţilor. Termenul de indisponibilitate temporară nu este explicat de Constituţia României, însă specialiştii în drept constituţional spun că legiuitorul a folosit acest termen gândindu-se la orice fel de problemă a preşedintelui legată de incapacitatea fizică de extercitare a atribuţiilor.

Anestezierea preşedintelui este, în opinia specialiştilor, o incapacitate temporară. Interimatul funcţionează însă, în acest caz, doar pe perioada în care preşedintele nu este conştient. De pe patul de spital, în schimb, şeful statului poate conduce ţara fără niciun fel de problemă dacă nu cumva se află în incapacitate mentală de a lua decizii. În timpul interimatului său, preşedintele Senatului nu poate exercita toate atribuţiile preşedintelui. Nu poate trimite mesaje Parlamentului, nu poate dizolva Legislativul şi nici organiza un referendum.