Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Presa internaţională: Criza politică se prelungeşte în Moldova

Victorie insuficientă a coaliţiei liberale în alegerile din Republica Moldova. Acesta este titlul sub care presa internaţională comentează rezultatul alegerilor de duminică din ţara vecină.

Presa internaţională: Criza politică din Moldova se prelungeşte
Presa internaţională: Criza politică din Moldova se prelungeşte / FOTO: rian.ru

Corespondentul postului de televiziune Al-Jazeera transmite, că partidul Comunist a câştigat suficient cît să prelungească blocajul politic şi instituţional care a lăsat ţara fără preşedinte ales potrivit consituţiei mai bine de un an şi jumătate.

Citînd unii analişti, cotidianul Irish Times scrie că prelungirea blocajului politic la Chişinău riscă să submineze eforturile pro-europene ale Moldovei, să adîncească şi mai mult problemele economice ale ţării şi chiar să alimenteze tipul de tensiune care a dus la evenimentele post-electorale din aprilie 2009.

Într-o notă asemănătoare, agenţia Reuters titrează "Victorie insuficientă a partidelor la putere din Moldova" şi apreciază că alegerea preşedintelui - adică punctul la care s-ar putea instaura din nou blocajul - este considerată esenţială pentru continuarea reformelor în cel mai sărac stat european.

Presa occidentală menţionează, invariabil, raportul preliminar al observatorilor internaţionali care, spre deosebire de momentul aprilie 2009, vorbeşte despre cadrul în mare parte corect şi transparent în care s-a desfăşurat scrutinul.

Unul dintre editorialiştii agenţiei Ria Novosti scrie că rezultatul alegerilor nu dă un răspuns imediat crizei politice din Moldova, Mai mult, comentariul RIA Novosti apreciază, citând politologi, că cea mai solidă coaliţie ar fi cea dintre comuniştii lui Voronin şi democraţii lui Marian Lupu. Autorul editorialului din RIA Novosti nu exclude, de altfel, ruperea Alianţei pentru Integrare, pe fondul rivalităţii dintre liderul PDLM Vlad Filar şi liderul partidului Democrat, fostul comunist Marian Lupu.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro