"Nu există încă un pericol de război, deşi omenirea nu a fost nicicând mai aproape de un război cu Iranul", a scris publicaţia germană Berliner Zeitung, în ediţia de vineri.
"Negocierile cu Iranul pe tema programului său nuclear sunt acum, cel mai probabil, încheiate. Până acum era de ajuns să aplici presiune pe Iran. Acum, mai multe eforturi trebuie făcute pentru a împiedica Israelul să tragă primul foc", a apreciat publicaţia germană.
UE a extins pe 1 decembrie sancţiunile împotriva Iranului din cauza programului său nuclear.
Miniştrii de externe ai statelor membre UE au adăugat 180 de companii şi oficiali pe lista care prevede interdicţii de călătorie şi îngheţarea conturilor şi a bunurilor. Numele lor vor fi dezvăluite vineri în Jurnalul Oficial al UE.
Reuniţi la Bruxelles, miniştrii au convenit să continue "sancţiunile puternice" suplimentare împotriva unor noi sectoare, "inclusiv cel al energiei", a precizat un diplomat, potrivit Mediafax.
Noul set de sancţiuni decis joi de UE este o urmare a raportului Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) care confirmă suspiciunile occidentalilor că Teheranul a lucrat la fabricarea unei arme atomice.
Următorul pas, susţinut de ţări precum Franţa şi Marea Britanie, ar fi un embargo aplicat importurilor europene de petrol. Nu toate statele europene susţin însă măsura.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M