Preşedintele ales al Franţei, Nicolas Sarkozy, se va întoarce în această seară la Paris, după o scurtă, dar luxoasă vacanţă în Malta.
Escapada a provocat vii polemici în presa franceză, care scrie că, în loc să se odihnească într-un loc retras, aşa cum a declarat, Sarkozy a preferat o croazieră pe Mediterana la bordul unui iaht de lux. Socialiştii au calificat acest gest un semn de aroganţă.
Cele mai multe dintre ziarele franceze de miercuri au publicat pe prima pagină poze cu Nicolas Sarkozy la bordul unui iaht şi comentarii despre croaziera din Malta. Unii au comentat că vacanţa a costat pe puţin 100.000 euro, dar noul lider de la Paris le-a răspuns că nu s-a cheltuit nimic din banii publici.
E departe de mănăstirea în care unii îşi imaginau că se va odihni, comentează Le Parisien. "Haideţi să ne relaxăm!" scrie oficiosul comunist L'Humanité. Sarkozy afişează ostenativ un gust excesiv pentru lux, ironizează o altă publicaţie.
Cei mai duri au fost socialiştii, a căror candidată a pierdut alegerile în faţa lui Sarkozy. Ei au calificat escapada din Malta drept o formă de aroganţă şi chiar de insultă. În replică, preşedintele ales al Franţei a declarat că în cele două zile de vacanţă a muncit mai multe ore în fiecare zi şi că a vorbit la telefon cu 20 sau chiar 30 de şefi de stat şi de guvern.
Revin în plină formă, a mai spus Sarkozy, care a mărturisit că se va întoarce la birou joi dimineaţă. "Doresc să îmi preiau funcţia în modul cel mai liniştit posibil", a precizat liderul dreptei franceze.
Foto Reuters
Presa franceză critică vacanţa lui Sarkozy
Miercuri, 09 Mai 2007 17:19
| Vot: |
0
|
| Foto (1) | |
Sursa: Realitatea TV
Pe aceeasi tema
- Segolene Royal, pusă la zid de propriul partid
Luni, 07 Mai 2007 13:27 - Violenţe în Franţa, după victoria lui Sarkozy
Luni, 07 Mai 2007 21:21 - Sarkozy a plecat în vacanţă
Marti, 08 Mai 2007 01:15 - Tony Blair pe Youtube: felicitări în franceză pentru Sarkozy
Marti, 08 Mai 2007 00:47 - Nicolas Sarkozy i-a destăinuit lui Blair numele viitorului premier
Marti, 08 Mai 2007 06:33 - Un preşedinte în vacanţă, victima unei farse radio
Miercuri, 09 Mai 2007 01:37 - Sarkozy, în prima zi de mandat
Miercuri, 16 Mai 2007 06:43
Comentariile cititorilor
1. ARDEAL
Miercuri, 09 Mai 2007 19:15
| Raspunde la comentariu


|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Jaf armat la una dintre bijuteriile de renume din Paris, prada valorează câteva milioane de euro
Joi, 04 Decembrie 2008 23:45Trei indivizi înarmaţi au atacat joi bijuteria de lux Harry Winston situată pe prestigiosul bulevard Montaigne din Paris şi au furat aproape toate bijuteriile expuse, care valorează câteva milioane de euro, informează AFP citând...
Taubman a plecat de la post, însărcinatul cu afaceri îi preia responsabilităţile
Astazi, ora 05:31Ambasadorul Statelor Unite la Bucureşti Nicholas Taubman a plecat de la post joi, după trei ani de mandat. Responsabilităţile sale vor fi preluate de însărcinatul cu afaceri Jeri Guthrie-Corn, a informat Ambasada americană.
Soţii Bush şi-au ales locuinţa unde se vor muta după ce vor părăsi Casa Albă
Astazi, ora 05:32Soţii Bush vor locui într-unul dintre cartierele de lux din Dallas, Texas, după ce vor părăsi Casa Albă, în 20 ianuarie. Anunţul a fost făcut joi de purtătoarea de cuvânt a Laurei Bush, Sally McDonough.
Justiţia marocană condamnă la închisoare un bărbat pentru implicare în atentatele de la Madrid
Astazi, ora 05:32Tribunalul antiterorism de la Sale, din apropiere de Rabat, l-a condamnat joi la 10 ani de detenţie fermă pe Hicham Ahmidan, acuzat de implicare în atentatele de la Madrid, din martie 2004.
Parchetul spaniol solicită un document oficial ca probă în ancheta zborurilor către Guantanamo
Astazi, ora 05:33Parchetul spaniol a sesizat joi judecătorul care anchetează zborurile americane spre Guantanamo, în legătură cu un document publicat duminică de un cotidian, potrivit căruia Guvernul conservator al lui Jose Maria Aznar a fost...
Cele mai CITITE din Externe
- Controversă în Italia, după descoperirea vilelor şi conturilor romilor dintr-o tabără legală (666)
- O reprezentantă a Congresului SUA i-a închis telefonul lui Obama (383)
- România nu semnează, din interese economice, Convenţia privind interzicerea bombelor cu fragmentaţie (369)
- Peste 100 de evrei sunt evacuaţi în Cisiordania, după ce au ocupat abuziv o casă (357)
- Saakaşvili ar fi meritat să fie spânzurat de testicule, crede Putin (324)
Cele mai COMENTATE din Externe
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Mircea Geoană: Social-democraţii vin la Cotroceni cu propunerea unui guvern de largă susţinere
Astazi, ora 05:11Liderul PSD, Mircea Geoană, a declarat joi seară că va merge azi la Cotroceni pentru a prezenta preşedintelui oferta formaţiunii politice pe care o conduce. Social-democraţii vin la Cotroceni cu propunerea unui guvern de largă...
- Emil Boc: PNL-ul este soluţia naturală pentru realizarea majorităţii
- Tăriceanu anunţă că PNL vrea să obţină garanţii solide, altfel intră în opoziţie
- Guvernul a decis triplarea taxei auto pentru maşinile second-hand. Cum comentaţi?
- Traian Băsescu a criticat legea electorală
- Bursa zvonurilor: Cine ar putea fi viitorul premier al României şi dedesubturile negocierilor
- Guvernul a amânat cu un an majorarea pensiilor pentru grupele I şi II de muncă
- Dan Voiculescu a fost trimis în judecată de DNA
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Atenţie la antrenor!
- "Pentru Bela şi Martha, noi nu am fost decât un business"
- Vettel: "Vreau să câştig titlul mondial!"
- Dinamoviştii iau 150.000 de dolari dacă vor obţine titlul!
- "Înainte să vorbească, Badea trebuia să ne întrebe şi pe noi dacă îl vrem la Steaua!"
- "Tăcerea" poate fi de aur la Globuri
Trimite-ne mesaje
![]() |
MARTOR ELECTORAL |
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
Alege MAGNATUL |
Bucureşti 15 °C
| mai multe
| mai multe
| Romania | 05.12 | 06.12 |
| Timişoara | 15 °C | 14 °C |
| Arad | 14 °C | 14 °C |
| Bacău | 15 °C | 12 °C |
| Braşov | 12 °C | 15 °C |
| Cluj Napoca | 12 °C | 13 °C |
| Constanţa | 16 °C | 13 °C |
Urmăreşte indicii FOREX pe tmctv.ro
Paritate: 1 EUR = 1.2603 USD
| 1 EUR | 3.8431 RON |
| 1 USD | 3.0494 RON |
| 1 GBP | 4.4296 RON |
| 1 CHF | 2.5042 RON |
| 100 HUF | 1.4752 RON |
| 100 JPY | 3.2868 RON |
| 1 BGN | 1.9649 RON |
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
Externe |
IT & Ştiinţă |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia











