"Chiar dacă este la primul sezon în Liga Campionilor, CFR a obţinut un punct bine meritat contra lui Chelsea, care se menţine pe primul loc în Grupa A. Românii au luptat încă din primul minut, în timp ce oamenii lui Luiz Felipe Scolari s-au chinuit să-şi impună jocul. Cluj a avut un joc rapid în prima repriză, dar nu a reuşit cele mai bune finalizări", scrie "The Sun".

Sursa citată menţionează că cea mai mare pierdere a lui Chelsea este accidentarea lui Didier Drogba. "Trică a prins un balon, şi în minutul 79 a avut o ocazie mare de gol, iar cu puţin timp înainte de fluierul final, reflexele lui Cech şi-au făcut datoria să salveze mingea trimisă de Pereira", mai notează tabloidul englez.

Site-ul oficial al echipei scrie că CFR şi-a îndeplinit obiectivul şi a demonstrat că victoria cu AS Roma nu a fost întâmplătoare. "Nimeni nu dădea vreo şansă campioanei României în faţa finalistei sezonului trecut, dar a reuşit să obţină un punct. Chelsea a dominat, mai ales în repriza a doua, iar Lampard şi Drogba au avut unele dintre cele mai mari ocazii. Trică a ratat şi el o ocazie foarte mare în prima repriză şi a trimis balonul în bară în partea a doua a partidei. Ambele echipe au acum patru puncte, iar cea mai mare grijă a lui Chelsea este accidentarea destul de gravă a lui Drogba", notează site-ul UEFA.

"Fiori pentru Chelsea după meciul cu CFR. Chelsea s-a împiedicat în ţara lui Dracula, în timp ce Drogba a terminat meciul pe targă. Chelsea nu a avut forţă şi precizie în atac, în timp ce Cluj ar fi putut să dea bătăi de cap 'albaştrilor'. Poate că cei de la Chelsea se aşteptau să vină acasă cu cele trei puncte, dar Scolari trebuie să fie mulţumit cu un 0-0. Juan Culio, cel care a marcat două goluri cu Roma, s-a îmbrăcat în hainele lui Dracula şi a vrut să lege fularul lui CFR pe Big Ben", comentează "Sky Sports".

"Daily Mail" remarcă prestaţia remarcabilă a echipei clujene, care a reuşit să nu primească gol de la echipa care a jucat în sezonul trecut finala Ligii. "Nu au fost nici goluri nici eroi pentru Chelsea noaptea trecută, după ce Clujul a devenit prima echipă care a împiedicat-o să înscrie. Chelsea a înscris în fiecare din cele opt partide de până acum, sau 13, dacă socotim şi partidele amicale dinaintea sezonului, un total de 20 de goluri. Dar a fost oprită de stilata campioană a României", menţionează "Daily Mail". Chelsea a plătit destul de scump punctul obţinut la Cluj, mai scriu englezii, după ce l-au pierdut şi pe Drogba, suspect de ruptură de ligamente la genunchi. În acest moment, opt titulari din garnitura lui Scolari sunt accidentaţi, şi e doar începutul sezonului în Anglia, o lovitură destul de grea chiar şi pentru impresionanta grupare a lui Abramovic.

"The Guardian" a ironizat formaţia londoneză: "Chelsea nu a reuşit să muşte din CFR. Acum câteva sute de ani vizitatorii Transilvaniei se temeau de Vlad Ţepeş, iar Chelsea nu siguranţă nu a scăpat neînţepată. O călătorie uşoară în ţara lui Dracula s-a transformat în ceva neplăcut, mai ales că Didier Drogba s-a accidentat la genunchi, fiind pentru prima dată când echipa nu a marcat de când Scolari a preluat echipa. Chelsea nu a avut imaginaţie şi incisivitate, iar gazdele au fost aproape de o victorie meritată".

CFR Cluj a remizat miercuri pe teren propriu cu Chelsea Londra, scor 0-0, într-un meci din etapa a doua a Grupei A din Liga Campionilor.

Clasament: 1. Chelsea 4p (4-0), 2. CFR Cluj 4p (2-1), 3. AS Roma 3p (4-3), 4. Bordeaux 0p (1-7).

Etapa viitoare din Grupa A se va disputa la 22 octombrie şi programează următoarele întâlniri: Bordeaux-CFR Cluj şi Chelsea-AS Roma.