Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Preoţii cer salarii cel puţin egale cu cele ale profesorilor preuniversitari

Patriarhia Română a cerut Ministerului Finanţelor elaborarea unui proiect de lege pentru majorarea salariilor preoţilor cu 20%, astfel încât acestea să fie măcar egale cu cele ale profesorilor preuniversitari, a declarat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, părintele Constantin Stoica.

Foto: NewsIn
Foto: NewsIn
"Avem receptivitate de la Ministerul Economiei şi Finanţelor şi sperăm ca salariile preoţilor, mai ales ale celor din zonele defavorizate, să se mărească treptat", a spus purtătorul de cuvânt al Patriarhiei.

Salariul mediu al unui preot este între 700 şi 1.200 de lei. Potrivit părintelui Stoica, aproape jumătate din salariul unui preot provine de la bugetul de stat, iar restul, din contribuţiile enoriaşilor.

"În zonele defavorizate, adică în mediul rural, preoţii nu obţin venituri din contribuţiile credincioşilor sau, dacă le obţin, acestea sunt foarte mici, pentru că, acolo, oamenii sunt săraci. Dorim să se găsească soluţii pentru a-i putea ajuta pe preoţii din aceste zone", a mai spus purtătorul de cuvânt al Patriarhiei.
print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro