Evenimentul va consta în cinci curse diferite, în funcţie de categoria de alergători, una destinată profesioniştilor şi alte patru, semi-maraton.

Maratonul propriu-zis, destinat profesioniştilor se va desfăşura, cu începere de la ora 9.00, pe traseul Piaţa Constituţiei - Palatul Parlamentului - Piaţa Alba Iulia - Piaţa Unirii - Universitate - Romană - Piaţa Victoriei - Calea Victoriei - Splaiul Dâmboviţei - Opera Română - Podul Cotroceni şi finish la Palatul Parlamentului, traseu care, pentru acoperirea distanţei oficiale de 42,195 kilometri, va fi parcurs de patru ori.

Organizatorii competiţiei estimează că la cursa dedicată profesioniştilor vor participa peste 600 de sportivi din ţară şi din străinătate.

Celelalte patru curse sunt semi-maratonul, la care se va alerga pe distanţa de 21,095 kilometri. Cursa Populară este dedicată tuturor celor care vor să se întreacă în aer liber. Şi copiii vor avea ocazia să participe la maraton. Pentru ei va fi organizată Cursa Copiilor, pe distanţa de un kilometru. Reprezentanţii unor companii din România şi din străinătate, angajaţi din agenţiile guvernamentale şi membri ai corpului diplomatic acreditat la Bucureşti vor participa la Cursa Corporate.

Înscrierile şi condiţiile de participare pot fi aflate de pe site-ul www.romanianmarathon.com. Potrivit organizatorilor, taxa de participare la maratonul dedicat profesioniştilor este de 35 de euro.

Costurile pentru organizarea evenimentului totalizează 550.000 de euro.