Foto: NewsIn

"Statisticile cred că sunt practic definitive în acest moment, cu cele 5.600 de locuinţe. (...) Am văzut în presă ... se fac şi se comunică datele date de ONU. Nu ştiu cu ce măsoară ONU în România casele dărâmate. (...) Există o mare diferenţă între cifrele date de ONU şi... nu ştiu cu ce le măsoară, cu satelitul", a declarat Tăriceanu la începutul reuniunii convocate luni, la Palatul Victoria, pe tema inundaţiilor.

Inundaţiile care au afectat România au provocat moartea a cinci persoane, evacuarea a 10.520 de persoane şi au dus la distrugerea parţială sau totală a 8.941 de case, potrivit unui bilanţ al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), dat publicităţii în 6 august.

Potrivit ultimului bilanţ al Ministerului de Interne, prezentat în aceeaşi zi, aproape 5600 de locuinţe au fost afectate de inundaţii, dintre care 3900 locuinţe care solicită reparaţii, 203 lucrări de consolidare, iar 1492 au nevoie de o reconstrucţie totală.

Tăriceanu a convocat luni o reuniune de lucru pentru analizarea proiectelor de reconstrucţie a zonelor inundate şi a sprijinului acordat persoanelor afectate de inundaţii, la care participă miniştri şi secretari de stat cu atribuţii în gestionarea situaţiei provocate de inundaţii.