"Borut Pahor a fost spitalizat din nou, starea sa de sănătate agravându-se. Este necesară o nouă intervenţie chirurgicală", a precizat Clinica.
Pahor, în vârstă de 48 de ani, a fost spitalizat pentru prima dată pe 12 decembrie, din cauza unei inflamaţii la nivelul urechii medii, şi a fost externat la 20 decembrie, după ce a fost supus unei operaţii.
Pe 21 decembrie, el a candidat la funcţia de preşedinte al noului Legislativ, dar nu a reuşit să formeze majoritatea absolută. Pahor s-a retras după două tururi, lăsându-i cale liberă lui Gregor Virant, liderul Listei Cetăţenilor (centru-dreapta), care a fost desemnat în acest post.
Guvernul lui Borut Pahor a pierdut un vot de încredere în septembrie, după respingerea prin referendum a unei reforme a sistemului de pensionare, antrenând alegeri legislative anticipate pe 4 decembrie, în această ţară membră a Uniunii Europene (UE), iar din 2007 a zonei euro.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M