Restructurarea Guvernului nu este o prioritate pentru premierul Călin Popescu Tăriceanu. A declarat-o chiar el, la sfârşitul şedinţei plenului Senatului la care a participat, miercuri. Şeful Executivului a precizat că reorganizarea Guvernului se va realiza atunci când va considera că este nevoie de aşa ceva.

"Staţi puţin să clarificăm... M-aţi auzit pe mine că am pus pe agendă restructurarea şi că tropăi de nerăbdare? E o chestiune pe care o decid eu, şi nu când impune opoziţia. Dacă opoziţia are o problemă, poate recurge la moţiunea de cenzură", a declarat Tăriceanu.

Premierul contrazice prin această declaraţie informaţii neoficiale vehiculate intens în cercuri liberale, potrivit cărora ar intenţiona ca, până cel mai târziu săptămâna viitoare, să restructureze Guvernul după formula indicată de PSD şi PC - eliminând miniştrii PD.