Primul-ministru Călin Popescu-Tăriceanu a participat luni seară la un dineu oferit de ambasadorul României la Helsinki, cu participarea domnului Paavo Lipponen, preşedintele Parlamentului Finlandei.
În cursul zilei de marţi, pe lângă întrevederea cu primul-ministru Matti Taneli Vanhanen, premierul Tăriceanu se va întâlni şi cu conducerea Confederaţiei Industriilor Finlandeze.
Premierul Călin Popescu-Tăriceanu va încerca să obţină susţinerea Finlandei în vederea aderării la Uniunea Europeană. Vizita are loc în contextul în care ţara scandinavă deţine, de la 1 iulie 2006, preşedinţia semestrială a Consiliului Uniunii Europene.
Susţinerea României de către Finlanda în procesul de aderare la Uniunea Europeană, precum şi întărirea relaţiilor bilaterale, din perspectiva colaborării în interiorul Uniunii Europene vor fi numai două dintre principalele obiective ale premierului român.
Primul-ministru va avea o serie de întâlniri cu reprezentanţii mediului de afaceri finlandez în special cu investitorii din industria Hi-Tech. De altfel, şeful Guvernului va vizita şi parcul tehnologic Otaniemi, care este cel mai important nod de înaltă tehnologie din ţările nordice.
Din delegaţia oficială mai fac parte ministrul Afacerilor Externe, Răzvan Ungureanu, şi ministrul delegat pentru controlul implementării programelor cu finanţare internaţională şi urmărirea aplicării acquis-ului comunitar, Cristian David.
Decizia de începere a negocierilor de aderare a României la UE a fost adoptată la Consiliul European de la Helsinki, în 1999, iar cea de finalizare a procesului urmează să fie luată tot pe timpul preşedinţiei acestei ţări.
Finlanda a ratificat, la 19 iunie 2006, Tratatul de Aderare a României la UE şi a ridicat restricţiile pentru forţa de muncă din România şi Bulgaria după aderarea la UE.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M