Într-o scrisoare deschisă, primul ministru elen spune că Grecia este "la o suflare de punctul zero". Deşi cabinetul format a probat măsurile de austeritate nepopulare, cinci miniştri au demisionat din Guvern în urma protestestelor care înăbuşesc străzile deja de ani de zile.
Măsurile de austeritate pe care coaliţia doreşte să le promoveze au fost impuse de către statele zonei Euro şi de către Fondul Monetar Internaţional, ca garanţie a posibilităţii achitării datoriilor.
FĂRĂ MILĂ pentru GRECIA. UE vrea şi mai multă AUSTERITATE
Mai mult decât atât, UE şi FMI au cerut vineri Atenei mai multă austeritate, precum şi garanţia fermă că reducerile de cheltuieli bugetare vor fi implementate, înainte de a debloca ajutorul de 130 de miliarde de euro, necesar pentru ca Grecia să evite intrarea în incapacitate de plată.
Zona euro a decis să nu dea undă verde până miercuri unui nou ajutor financiar Greciei, punând mai multe condiţii, cum ar fi ca Atena să găsească noi economii în bugetul din acest an, a anunţat Jean-Claude Juncker, preşedintele Eurogrupului, relatează AFP.
"În pofida unor progrese importante realizate în aceste zile, nu am avut pe masă toate elementele necesare pentru a lua decizii" imediat, a declarat Juncker joi seara, la finalul unei reuniuni a acestui forum al miniştrilor de Finanţe din Uniunea Monetară, la Bruxelles.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M