Premierul francez Dominique de Villepin a fost audiat, joi, de doi judecători de instrucţie, în calitate de "martor" în afacerea Clearstream.

Audierea premierului este un eveniment ieşit din comun în Franţa şi nu există decât un precedent recent - când Lionel Jospin a fost audiat în legătură cu o afacere de finanţare ilegală a partidului său la începutul anilor '90.

De Villepin este convocat în calitate de "simplu martor", statut care înseamnă că deocamdată nu este vizat de nicio acuzaţie.

Când era ministru de Externe şi apoi de Interne, de Villepin a ordonat o anchetă asupra unor documente Clearstream fără a le spune nimic colegilor din guvern. El este suspectat că a încercat să-l destabilizeze pe Nicolas Sarkozy, rivalul său de dreapta, al cărui nume era citat în aceste documente privitoare la deţinătorii de conturi oculte din străinătate.