Călin Popescu Tăriceanu a cerut, vineri, directorului SIE şi preşedintelui CNSAS, printr-o scrisoare oficială, verificarea informaţiilor apărute în cotidianul Jurnalul Naţional cu privire la colaborarea lui Varujan Vosganian cu serviciile secrete comuniste.

Primul-ministru a declarat, joi seară, la o emisiune de televiziune, că sunt doar două instituţii care se pot pronunţa în acest caz, SIE şi CNSAS. Tăriceanu a afirmat că CNSAS ar trebui să facă o cerere suplimentară la SIE în legătură cu dosarul lui Varujan Vosganian şi a spus că îi va cere astăzi directorului SIE ca serviciul să facă toate precizările necesare.

Tăriceanu a precizat că în orice situaţie, PNL nu va renunţa la postul de comisar european.