Premierul Boc spune stop petrecerilor pe bani publici
Autorităţile locale s-o lase mai moale anul acesta cu zilele oraşelor ca să nu mai folosească resurse publice. Este recomandarea pe care a făcut-o, miercuri seară, premierul Emil Boc, precizând că în 2010, e bine să avem mai puţine petreceri şi mai multă muncă.
"Le-aş mai face o recomandare şi autorităţilor locale ca anul acesta s-o lase mai moale cu zilele oraşelor, cu zilele municipiilor, cu zilele comunelor, să nu mai folosească resurse publice pentru organizarea acestor activităţi. Dacă au resurse din bani privaţi, sponsorizări, s-o facă, dar să utilizeze cât mai puţin, cât mai mult cu putinţă, resursele să vină din alţi bani decât cei bugetari, alţii decât cei care vin de la cetăţeni pentru organizarea unor asemenea festivităţi. Încă suntem în dificultate în 2010, aşa că e bine să avem mai puţine petreceri şi mai multă muncă", a declarat Emil Boc.
În urmă cu doar o săptămână, premierul Emil Boc a inaugurat împreună cu ministrul Turismului, Elena Udrea, salina de la Turda. Cu acest prilej, localnicii au organizat mai multe activităţi artistice şi de relaxare. Şi anul trecut premierul a participat la numeroase petreceri şi festivităţi.
Potrivit unor date prezentate pe site-ul Ministerului Turismului, doar în luna august a anului trecut, pe teritoriul României, au avut loc 376 de festivaluri. Costul lor este aproape imposibil de aflat. Din calculele ziariştilor de la Gândul, peste 92 % dintre acestea au fost plătite din bani publici, fiind organizate de autorităţi locale.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3477 RON 





Diaspora strange ajutoare pentru sinistrati
Atac dur al ministrului de Interne la adresa...
Mircea Toader spune că oamenii morţi în ger...
Jurnal Realitatea Tv Cluj 13.02.2012 ora 18.10
Trafic ingreunat pe DN1 din cauza zapezii
Un bătrân invalid a fost scos din casă după...








Feedback

