Experimente fără să pui piciorul în laborator. Acesta este principiul după care funcţionează tele-laboratorul de la Facultatea de Chimie din Cluj, primul din România în care se pot face experimente de la distanţă.

Laboratorul a fost folosit, deja, de două echipe de oameni de ştiinţă din Elveţia şi Marea Britanie, care au comandat prin calculator parametrii experimentului de la Cluj.

La Cluj, o instalaţie de distilare a fost conectată la un computer cu ajutorul căruia oamenii de ştiinţă pot controla parametrii experimentelor. Apoi, computerul a fost conectat la Internet, astfel încât din orice laborator din România sau chiar din altă ţară se poate lucra on-line, în timp real şi se poate comanda orice instalaţie din cadrul laboratorului.

Instalaţia de la Cluj a fost concepută pentru a putea separa două sau mai multe substanţe dintr-o soluţie, pe baza volatilităţii lichidelor.

Primele două experienţe la distanţă au fost făcute din Zurich, Elveţia şi de la Universitatea din Liverpool, Marea Britanie, pe baza unui protocol încheiat cu universitatea clujeană.