Balonul solar proiectat să ridice în atmosferă prima rachetă spaţială românească a fost testat cu succes ieri la Oneşti. Balonul, care s-a înălţat până la altitudinea de 22 de mii de metri, a ridicat şi cabina de rezervă a sistemului aerospaţial care va purta racheta. Evenimentul a fost organizat de Asociaţia Română pentru Cosmonautică şi Aeronautică.
Echipa de ingineri de la ARCA au testat balonul solar destinat transportului spre spaţiu a rachetei ce va purta primul echipaj românesc. Membrii ARCA doresc ca anul viitor să înalţe prima rachetă privată care va zbura cu un român în cosmos.
Programul spaţial românesc este un vis pe cale de a deveni realitate, odată cu primul test practic al celui mai mare balon solar din lume, destinat ridicării până la altitudinea de 23 de kilometri a rachetei reutilizabile "Stabilo", care va putea purta primii oameni în spaţiu prin programul spaţial românesc, elaborat de echipa de ingineri de la ARCA.
La acest zbor a fost ataşată de balon printr-un cordon o capsulă, care a fost echipată cu un sistem de localizare prin GPS, precum şi numeroase alte intrumente de bord pentru măsurarea condiţiilor şi comportamentului în timpul zborului. În momentul "decolării", balonul va avea o greutate de peste două tone, dar cu toate acestea, se va ridica în aer doar cu ajutorul radiaţiilor solare, care încălzesc aerul din interiorul balonului, făcând astfel posibilă decolarea.
Lansarea rachetei este proiectată să aibă loc în Franţa, Suedia sau Maroc, iar combustibilul folosit va fi apa oxigenată.
Aceasta a fost cea de-a doua tentativă de înălţare a balonului. Prima a avut loc în urmă cu două săptămâni şi a eşuat din cauza stratului gros de nori.
Ţi-a plăcut articolul? Premieră aerospaţială românească la Bacău
Duminica, 03 Decembrie 2006 16:17
| Vot: |
0
|
Comentariile cititorilor


|
Cele mai CITITE din Romania fara frontiere - Despre Romania
- Românii bine pregătiţi pot lucra în Olanda (493)
- Permise şi vize de muncă pentru românii din Spania (212)
- Britanicii îi preferă pe absolvenţii români ai şcolilor engleze (209)
Cele mai VOTATE din Romania fara frontiere - Despre Romania
- Românii bine pregătiţi pot lucra în Olanda (0/5)
- Britanicii îi preferă pe absolvenţii români ai şcolilor engleze (0/5)
- Permise şi vize de muncă pentru românii din Spania (0/5)
Cele mai COMENTATE din Romania fara frontiere - Despre Romania
- Românii bine pregătiţi pot lucra în Olanda (0)
- Britanicii îi preferă pe absolvenţii români ai şcolilor engleze (0)
- Permise şi vize de muncă pentru românii din Spania (0)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Mircea Geoană: Social-democraţii vin la Cotroceni cu propunerea unui guvern de largă susţinere
Joi, 04 Decembrie 2008 22:02Liderul PSD, Mircea Geoană, a declarat în această seară că va merge mâine la Cotroceni pentru a prezenta preşedintelui oferta formaţiunii politice pe care o conduce. Social-democraţii vin la Cotroceni cu propunerea unui guvern...
- Emil Boc: PNL-ul este soluţia naturală pentru realizarea majorităţii
- Tăriceanu anunţă că PNL vrea să obţină garanţii solide, altfel intră în opoziţie
- Guvernul a decis triplarea taxei auto pentru maşinile second-hand. Cum comentaţi?
- Traian Băsescu a criticat legea electorală
- Bursa zvonurilor: Cine ar putea fi viitorul premier al României şi dedesubturile negocierilor
- Guvernul a amânat cu un an majorarea pensiilor pentru grupele I şi II de muncă
- Dan Voiculescu a fost trimis în judecată de DNA
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Atenţie la antrenor!
- "Pentru Bela şi Martha, noi nu am fost decât un business"
- Vettel: "Vreau să câştig titlul mondial!"
- Dinamoviştii iau 150.000 de dolari dacă vor obţine titlul!
- "Înainte să vorbească, Badea trebuia să ne întrebe şi pe noi dacă îl vrem la Steaua!"
- "Tăcerea" poate fi de aur la Globuri
Trimite-ne mesaje
![]() |
MARTOR ELECTORAL |
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
Alege MAGNATUL |
Bucureşti 15 °C
| mai multe
| mai multe
| Romania | 05.12 | 06.12 |
| Timişoara | 15 °C | 14 °C |
| Arad | 14 °C | 14 °C |
| Bacău | 15 °C | 12 °C |
| Braşov | 12 °C | 15 °C |
| Cluj Napoca | 12 °C | 13 °C |
| Constanţa | 16 °C | 13 °C |
Urmăreşte indicii FOREX pe tmctv.ro
Paritate: 1 EUR = 1,2603 USD
| 1 EUR | 3,8431 RON |
| 1 USD | 3,0494 RON |
| 1 GBP | 4,4296 RON |
| 1 CHF | 2,5042 RON |
| 100 HUF | 1,4752 RON |
| 100 JPY | 3,2868 RON |
| 1 BGN | 1,9649 RON |
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
Externe |
IT & Ştiinţă |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia











