Se restrânge hora retrogradării. După meciul din Copou, între formaţiile care vor lua drumul eşalonului secund şi cele care vor continua în Liga I este un şanţ de patru puncte, greu de sărit pentru cele patru condamnate.
Ce n-au fost în stare un sezon întreg ar trebui să realizeze în luna mai, dar până la final mai sunt doar patru etape.
Miza meciului Poli - Gaz Metan a dat naştere unei prime reprize monstruoase. Nu s-a şutat niciodată pe spaţiul porţii şi minute bune jocul a lâncezit. Apoi, după pauză, partida a crescut progresiv în intensitate.
Au apărut ocaziile, Iaşiul a deschis scorul, iar Pustai a riscat totul pe cartea atacului. I-a ieşit foarte bine, fiindcă ofensiva medieşeană a încheiat în careul moldovenilor, iar în primul minut de prelungiri a reuşit egalarea.
Până la fluierul final ardelenii au mai avut două oportunităţi de a marca, în faţa unei echipe rămasă împietrită, cu ochii ţintă spre Liga a 2-a, după ce Gazul i-a suflat victoria.
CASETA TEHNICĂ
POLITEHNICA IAŞI - GAZ METAN MEDIAŞ 1-1 (L. Munteanu 66 - 11 m / Eric 90+1)
Componenţa echipelor:
Poli: Brăneţ - Mihajlov, Ad. Ilie, Nogo (Straton 70), L. Munteanu - Miclea, Ignatov, Onicaş, Cr. Constantin (Viveiros 63) - Păun (Bujor 55), V. Badea. Antrenor: Dumitru Dumitriu.
Gaz Metan: Buchta - Trtovac, Fl. Lazăr, Akaki, Marovic (Pârvulescu 84) - Al. Muntean, Hoban, Todea (Bozeşan 76), Kubala (Cigan 69) - Gallanis, Eric. Antrenor: Cristian Pustai.
Cartonaşe galbene: Miclea 67 / Trtovac 23, Todea 64, Bozeşan 81
Arbitri: Istvan Kovacs - Miclos Nagy, Szabo Gero
Vezi aici cum s-a desfăşurat meciul Poli Iaşi - Gaz Metan Mediaş 1-1







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M