Victor Piţurcă a avut din nou noroc. Programul meciurilor de calificare la Euro 2008 avantajează echipa naţională a României, crede selecţionerul.
Curios, olandezul Marco Van Basten şi bulgarul Hristo Stoicikov, adică principalii contracandidaţi la calificare, sunt şi ei mulţumiţi de calendar.
După ce Slovenia ne-a eliminat la barajul pentru Mondialul din 2002, selecţionerul crede că naţionala se poate revanşa în preliminarile pentru Euro 2008. Piţurcă ar vrea ca România şi Bulgaria să meargă la turneul final din Elveţia şi Austria.
Ieri, în Olanda, s-a stabilit programul grupei G din preliminariile Euro 2008. La fel ca în campania pentru Euro 1992, România va juca împotriva Bulgariei întâi la Bucureşti, la începutul preliminariilor, apoi la Sofia, în ultimul meci.
În urmă cu 15 ani, tricolorii pierdeau în Ghencea cu 3-0 şi ratau calificarea în Bulgaria după un joc terminat la egalitate, 1-1, în timpul căruia Hagi a ratat un penalty.
Primul meci cu Olanda se va disputa anul viitor, pe 24 martie, în deplasare, returul de la Bucureşti fiind programat pe 13 octombrie 2007.
Până la finele lui 2006, în afară de Bulgaria, România va mai juca la Tirana cu Albania şi acasă cu Belarus.
PROGRAMUL GRUPEI G
2 septembrie 2006
ROMÂNIA - Bulgaria
6 septembrie 2006
Albania - ROMÂNIA
7 octombrie 2006
ROMÂNIA - Belarus
11 noiembrie 2006
ROMÂNIA stă
24 martie 2007
Olanda - ROMÂNIA
28 martie 2007
ROMÂNIA - Luxemburg
2 iunie 2007
Slovenia - ROMÂNIA
6 iunie 2007
ROMÂNIA - Slovenia
8 septembrie 2007
Belarus - ROMÂNIA
13 octombrie 2007
ROMÂNIA - Olanda
17 octombrie 2007
Luxemburg - ROMÂNIA
17 noiembrie 2007
Bulgaria - ROMÂNIA
Ţi-a plăcut articolul? PRELIMINARII EURO 2008
Joi, 16 Februarie 2006 16:00
| Vot: |
0
|
| Foto (1) | |
Pe aceeasi tema
- ROMÂNIA - BULGARIA
Vineri, 18 August 2006 19:54 - SE REPETĂ GREŞELILE
Duminica, 03 Septembrie 2006 12:42 - VICTORIE CONSECUTIVĂ
Duminica, 03 Septembrie 2006 13:26
Comentariile cititorilor


|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Raţ şi Zicu sunt trişti că România nu a putut învinge Franţa după ce a condus cu 2-0
Duminica, 12 Octombrie 2008 22:52Egalul cu Franţa de la Constanţa, scor 2-2 le-a lăsat un gust amar românilor. Cu toate acestea, fundaşul stânga tricolor, Răzvan Raţ şi atacantul dinamovist, Ianis Zicu susţin că după acest joc România este în creştere.
Politehnica Iaşi-Farul Constanţa 2-1, într-o restanţă din etapa a 5-a
Duminica, 12 Octombrie 2008 21:28Politehnica Iaşi a câştigat, astăzi, scor 2-1, partida restantă din etapa a 5-a cu Farul Constanţa, deşi a fost condusă cu 1-0 încă din minutul 3.
Handbal: Steaua a învins RK Cimos Koper, 28-26, în Liga Campionilor
Duminica, 12 Octombrie 2008 20:59Echipa de handbal masculuin, Steaua MFA, a obţinut prima victorie în Grupa E a Ligii Campionilor împotriva slovenilor de la RK Cimos Koper, cu scorul de 28-26.
Constantina Diţă Tomescu a ocupat locul 4 la Maratonul de la Chicago
Duminica, 12 Octombrie 2008 19:48Atleta Constantina Diţă Tomescu, campioana olimpică de la Beijing, a trecut, astăzi, a patra linia de sosire la Maratonul de la Chicago, fiind cronometrată cu două ore, 30 de minute şi 57 de secunde, informează site-ul oficial al...
Becali spune că Rădoi se va transfera în iarnă la Inter Milano
Duminica, 12 Octombrie 2008 21:51Finanţatorul echipei Steaua, Gigi Becali, a anunţat astăzi, că Mirel Rădoi se va transfera în iarnă la Internazionale Milano, fiind convins că în urma întâlnirii dintre jucător şi Jose Mourinho, petrecută la un hotel din...
Cele mai CITITE din Sport
- Fiica Laviniei Miloşovici, în vârstă de 4 ani, a murit în această dimineaţă (5057)
- România a terminat la egalitate cu Franţa 2-2, după ce în minutul 17 conducea cu 2-0. Cum comentaţi? (1044)
- Victor Piţurcă: Sunt mâhnit, primul gol a fost de curtea şcolii (743)
- Trei românce au ocupat podiumul la Maratonul Internaţional de la Bucureşti (697)
- Goian: Am întâlnit o echipă puternică, dacă intram cu 2-0 la pauză cred că nu ne mai puteau egala (519)
Cele mai VOTATE din Sport
- România a terminat la egalitate cu Franţa 2-2, după ce în minutul 17 conducea cu 2-0. Cum comentaţi? (3,76/5)
- Handbal: Steaua a învins RK Cimos Koper, 28-26, în Liga Campionilor (3,72/5)
- Victor Piţurcă: Sunt mâhnit, primul gol a fost de curtea şcolii (3,72/5)
- Gheorghe Hagi: Acest egal este un rezultat bun (3,72/5)
- Insulele Feroe-Austria 1-1, într-un meci din Grupa a 7-a a preliminariilor CM 2010 (3,72/5)
Cele mai COMENTATE din Sport
- Fiica Laviniei Miloşovici, în vârstă de 4 ani, a murit în această dimineaţă (40)
- România a terminat la egalitate cu Franţa 2-2, după ce în minutul 17 conducea cu 2-0. Cum comentaţi? (22)
- Victor Piţurcă: Sunt mâhnit, primul gol a fost de curtea şcolii (5)
- Trei românce au ocupat podiumul la Maratonul Internaţional de la Bucureşti (3)
- Becali spune că Rădoi se va transfera în iarnă la Inter Milano (1)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Tăriceanu a eliminat plafonul salariilor directorilor din companiile de stat, potrivit Cotidianul
- Fiica Laviniei Miloşovici, în vârstă de 4 ani, a murit în această dimineaţă
- EXCLUSIV REALITATEA TV - Dezmăţ salarial la Autoritatea Naţională de Comunicaţii
- Nepotism şi salarii de zeci de mii de euro la Romgaz
- EXCLUSIV REALITATEA TV - Cătălin Zmărăndescu: Când trebuie să vorbesc despre politică mă bâlbâi şi dau cu stângul în dreptul
- Românii sunt solidari cu bătrâna care are o pensie de 3 lei
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- NATO atacă mafia drogurilor
- Liga Nordului vrea să taxeze cu 200 de euro fiecare imigrant din Italia
- Richard Garriott, primul turist care scoate bani din Cosmos
- Sarah Palin a comis un abuz de putere în Alaska, susţine o anchetă parlamentară
- Ei sunt cei mai bogaţi burlaci din România
- Angelina Jolie apare în Noul Testament
Trimite-ne mesaje
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
ŞMECHERII DE PARLAMENT |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
MAGNATUL - Înscrie-te aici |
Bucureşti 22 °C
| mai multe
| mai multe
| Romania | 13.10 | 14.10 |
| Timişoara | 23 °C | 21 °C |
| Arad | 23 °C | 21 °C |
| Bacău | 20 °C | 19 °C |
| Braşov | 18 °C | 18 °C |
| Cluj Napoca | 20 °C | 22 °C |
| Constanţa | 18 °C | 21 °C |
| Europa | 13.10 | |
| Atena | 21 °C | |
| Londra | 17 °C | |
| Madrid | 21 °C | |
| Moscova | 11 °C | |
| Oslo | 12 °C | |
| Paris | 22 °C | |
| Roma | 25 °C | |
Curs valutar
| 1 EUR | 3,769 RON |
| 1 USD | 2,7811 RON |
| 1 GBP | 4,7136 RON |
| 1 CHF | 2,4816 RON |
| 100 HUF | 1,4217 RON |
| 100 JPY | 2,8068 RON |
| 1 BGN | 1,927 RON |
Mobinews.ro
- Pachet I: 3 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
- Pachet II: 5 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
Externe |
IT & Ştiinţă |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia










