Braşov: Funcţionari pensionari, chemaţi de acasă
Lipsă de personal la Direcţia de Statistică din Braşov, în ziua alegerilor şi a referendumului: deoarece numărul celor care lucrează aici este prea mic, mai mulţi pensionari vor fi chemaţi mâine, să dea o mână de ajutor la realizarea statisticilor.
În prezent, la această direcţie sunt angajaţi 47 de funcţionari, dar ar trebui un număr dublu, spune conducerea instituţiei. Pentru ziua solicitantă de mâine, Direcţia de Statistică aduce de acasă cinci pensionari cu experienţă în procesele electorale.
Mii de turişti au ajuns la munte şi la acest sfârşit de săptămână. Turiştii care vor zăbovi mai mult timp în staţiunile montane au posibilitatea să meargă să voteze în secţiile amenajate de autorităţi aproape de pârtii.
Bistriţa-Năsăud: Încurcătura pungilor cu buletine de vot
Distribuţia buletinelor de vot în cele peste 600 de secţii din Bistriţa-Năsăud nu a fost lipsită de peripeţii. Autorităţile judeţene au împărţit buletinele în saci de culori diferite, albastru pentru referendum şi alb pentru europarlamentare, ca să evite confuziile. Confuziile nu au întârziat să apară, dar peripeţiile datorate sistemului cromatic s-au încheiat.
La sediul unei tipografii din Bistriţa, 1.200 de saci au fost ordonaţi în două încăperi şi apoi duşi, cu 25 de microbuze, în judeţ. Teoretic, la destinaţie trebuie să fie aşteptate de preşedinţii secţiilor de votare. Practic, la Livezile, în secţia 153, preşedintele...ia-l de unde nu-i.
În unele zone, lipsesc în continuare indicatoarele pentru secţiile de votare şi perdelele de la unele cabine de vot. Mâine, în judeţ sunt aşteptaţi la vot peste 259.000 de alegători care îşi vor exprima opţiunea în 602 secţii de votare.
Vaslui: Dilemele vestimentare
Chiar dacă nu ştiu toţi de ce trebuie să voteze, sătenii dintr-o localitate vasluiană aşteaptă cu nerăbdare să meargă la urne. Deşi sunt dezamăgiţi de politicieni, oamenii spun că votul este o datorie a fiecăruia.
Pe uliţele comunei vasluiene Văleni se fac ultimele comentarii politice. Unii s-au hotărât cu ce candidaţi vor vota. Dacă unii nu ştiu ce să voteze, alţii nu sunt hotărâţi cu ce să se îmbrace la alegeri: e nevoie de straiele de sărbătoare sau pot merge la urne în hainele de zi cu zi?
Pregătiri pentru mersul la urne, în toată ţara
PUBLICAT
Sâmbătă, 24 Noiembrie 2007 10:11
ACTUALIZAT
Sâmbătă, 24 Noiembrie 2007 10:11
SURSA
Realitatea TV







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M