Distrugătorul Daring trebuie să se alăture celorlalte nave militare britanice din regiune, a anunţat sâmbătă Ministerul Apărării.
"Forţele navale regale au o prezenţă continuă" în Golf de "mulţi ani, mai ales patrula Armilla şi pe cele care i-au succedat din 1980", a declarat un purtător de cuvânt al ministerului.
Daring "înlocuieşte o fregată de la faţa locului", a adăugat purtătorul de cuvânt, precizând că este vorba despre o "mobilizare de rutină" prevăzută cu multă vreme în urmă.
Scenarii de RĂZBOI. Vestul se pregăteşte de o criză petrolieră provocată de Iran
Trimiterea acestei nave are loc pe fondul intensificării tensiunilor între occidentali şi Teheran, în urma ameninţărilor Iranului de a închide strâmtoarea Hurmuz de la intrarea în Golf, pe unde trece aproximativ 35 la sută din traficul maritim petrolier mondial.
Iranul, care tocmai a încheiat zece zile de manevre navale în estul acestei strâmtori strategice şi a lansat rachete anti-navă, a anunţat vineri că se pregăteşte pentru noi manevre militare.
Distrugătorul Daring, a cărui formă îl face dificil de detectat pe radar, este prima dintre cele şase distrugătoare care vor înlocui navele britanice de tip 42, aflate în serviciu din anii '70.
SUA îşi vor menţine navele de război în Golful Persic, în pofida avertismentelor Iranului
Statele Unite au promis marţi că îşi vor menţine navele de război în Golful Persic, în pofida avertismentelor Iranului, care a organizat o demonstraţie de forţă în zona strâmtorii Ormuz, a declarat marţi Pentagonul.
"Desfăşurarea echipamentelor militare americane în Golful Persic va fi menţinută la nivelul pe care îl are de decenii", a anunţat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, George Little, într-un comunicat.
Deplasările portavioanelor în Golful Persic şi în strâmtoarea Ormuz, un punct strategic pentru traficul maritim petrolier, au loc în baza unui angajament militar american de multă vreme, atât pentru a garanta securitatea operaţiunilor militare americane în regiune, cât şi pentru a proteja regulile internaţionale ale comerţului maritim, a precizat purtătorul de cuvânt.
"Trecerile noastre prin strâmtoarea Ormuz sunt conforme cu legislaţia internaţională care garantează dreptul de trecere vaselor noastre", a declarat el.
PREGĂTIRI DE RĂZBOI? Iranul a iniţiat un exerciţiu militar naval în Strâmtoarea Ormuz
"Suntem angajaţi să protejăm regulile comerţului maritim, baze ale prosperităţii internaţionale, este unul dintre principalele motive ale prezenţei militare americane în regiune", a adăugat el.
Portavionul american John C. Stennis, care se afla în Golf, a traversat săptămâna trecută strâmtoarea Ormuz pentru a merge în Marea Oman, în timpul manevrelor navale iraniene, care au durat zece zile, în zona strâmtorii.
Un oficial militar iranian de rang înalt a avertizat marţi Statele Unite să nu mai trimită portavioane în Golf. Nava americană va trebui să înfrunte "toată forţa" Marinei iraniene dacă revine, a avertizat un oficial militar iranian.
UE impune embargou Iranului
Guvernele din Uniunea Europeană au ajuns la un acord preliminar pentru interzicerea importurilor de petrol din Iran, dar nu au hotărât când va fi pus în practică embargoul, iar informaţia furnizată de diplomaţi ai UE a dus la creşterea cotaţiilor petrolului şi aurului.
Acordul a avut loc în urma discuţiilor de la sfârşitul lui decembrie dintre delegaţii ţărilor UE, iar obiecţiile, venite în special din partea Greciei, au fost retrase, au spus diplomaţii.
"Au fost făcute numeroase progrese. Principiul de a introduce un embargou asupra importurilor de petrol din Iran a fost convenit", a spus una dintre surse.
Embargoul european va face parte dintr-o acţiune occidentală concertată menită să preseze Teheranul să abandoneze programul său nuclear.
Multe guverne sunt îngrijorate că Iranul produce armament nuclear, fapt respins de autorităţile iraniene.
Statele Unite au impus de la 1 ianuarie noi sancţiuni, prin care exclud din sistemul financiar american băncile care colaborează cu banca centrală din Iran, blocând astfel principala sursă de plăţi pentru petrolul iranian.
Diplomaţii europeni au adăugat că se discută şi interzicerea exporturilor de echipamente petroliere către Iran şi noi măsuri împotriva livrărilor de petrol.
AVERTISMENT: Un război între SUA şi Iran ar avea consecinţe "dezastruoase"
Ei au precizat că se discută încă dacă embargoul asupra importurilor de petrol iranian să fie aplicat imediat după aprobare sau după câteva luni.
Unele ţări eurpene sunt îngrijorate în legătură cu impactul economic al acestui embargou, într-o perioadă în care Europa se luptă cu problema datoriilor suverane.
Iranul furnizează statelor din UE circa 450.000 de barili de petrol pe zi, Uniunea fiind a doua mare piaţă pentru petrolul iranian după China.
Comisarul pentru Energie Guenther Oettinger a declarat că dacă importurile de petrol iranian vor fi interzise, Uniunea se va putea aproviziona din altă parte, în special din Arabia Saudită.
Tensiunile dintre Occident şi Iran, al doilea mare producător de ţiţei din OPEC, au urcat deja cotaţia petrolului.
Preţul petrolului Brent, de referinţă la bursa din Londra, era tranzacţionat la ora 16:14 GMT în creştere cu 92 de cenţi, după un maxim al şedinţei de 113,97 dolari pe baril, cel mai ridicat nivel atins după 14 noiembrie.
Cotaţia petrolului destinat pieţei americane este în scădere cu 10 cenţi, la 102,86 dolari pe baril, sub un vârf al şedinţei de 103,74 dolari pe baril.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M