Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Pregătiri de Paşte - miei din târg şi ouă vopsite de import

De vineri, bucureştenii pot cumpăra carne de miel de la târgul deschis la Apărătorii Patriei. Aici, oierii cer 18-20 lei/kg, dar spun că preţul ar putea creşte în zilele următoare. Dacă târgul este plin de miei, rafturile magazinelor abundă în ouă vopsite din import. Ouăle gata fierte şi înroşite sunt preferate de gospodine, din lipsă de timp sau comoditate.

Ouăle înroşite de pe rafturile magazinelor sunt din import
Ouăle înroşite de pe rafturile magazinelor sunt din import / FOTO: RTV

Începând de vineri, bucureştenii pot cumpăra carne proaspătă de miel pentru sărbătorile Pascale. Vineri dimineaţă a fost deschis primul şi singurul târg din Capitală, la Apărătorii Patriei, de unde mieii pot fi cumpăraţi direct de la ciobani. Preţurile, mai mici decât în hypermarketuri, nu sunt nici aşa pe placul clienţilor.

A fost aglomeraţie mare încă de la primele de la deschidere în piaţa de miei. Bucureştenii au venit fie să cumpere, fie să analizeze preţurile. Cei mai mulţi însă au fost dezamăgiţi să vadă diferenţa între preţul oficial de 18 lei şi preţul cerut de oieri, de cel puţin 20 de lei pe kg de carne.

Târgul de miei din Capitală, la care au venit peste 40 de oieri din toată ţara, va fi deschis până pe 3 martie.

Dacă la târg se găsesc miei, în magazine sunt, din belşug, ouă gata vopsite, aduse toate din import. Tradiţia spune că ouăle de Paşte se vopsesc în Joia Mare. Sunt însă destule gospodine care au renunţat la acest obicei din lipsă de timp sau, pur şi simplu din comoditate.

Pentru că produsele avicole au un termen mare de valabilitate, inspectorii sanitari le verifică la intrarea în ţară. Inspectorii dau asigurări că ouăle vopsite sunt sănătoase. Pentru mai multă siguranţă însă, ei recoltează probe de la fiecare transport de ouă care intră în ţară.

Ouăle fierte şi deja vopsite care se găsesc pe rafturile marilor magazine sunt aduse din Olanda, Polonia, Lituania şi Ungaria. Nici unul din România. Rafturile sunt însă ocolite de cei care nu fac rabat de la tradiţie.

"Am stabilt că pe acest produs se impune a fi determinată prezenţa listeriei , bacterie producătoare de toxiinfecţie alimentară, tulburări digestive, encefalopatii", precizează Alexandrina Stoica, şef serviciu laborator, DSVSA Bucureşti.

Inspectorii atrag atenţia celor care cumpără ouă vopsite să verifice termenul de valabilitate şi să respecte condiţiile de păstrare indicate pe ambalaj.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro