Autorităţile se pregătesc pentru sezonul rece şi lucrează la refacerea stocurilor de gaze naturale şi cărbune. Potrivit programului de iarnă, adoptat recent de Executiv, anul acesta trebuie stocate peste 3 milioane şi jumătate de metri cubi de gaze şi aproape 21 de milioane de tone de cărbune.
Ministrul Eeconomiei, Codruţ Şereş, asigură populaţia că până luna viitoare toate stocurile de combustibil pentru la iarnă vor fi adunate.
Autorităţile au estimat pentru lunile friguroase o creştere a consumului de energie electrică cu 3,5 la sută, iar cel de energie termică va creşte cu aproape 2 la sută. Potrivit ministrului economiei, Coduţ Şereş, pe 15 octmbrie, necesarul de gaze şi cărbune pentru acestă iarnă va fi asigurat.
Codruţ Şereş a declarat:" La gaze, ne-am propus să stocăm 3,5 miliarde de metri cubi iar progarmul va fi gata până pe 15 octombrie. Această cantitate este cu aproape 500 de metri cubi mai mare decât aceea de anul trecut.Suntem la 95 % din asigurarea stocurilor de gaze".
Executivul a stabilit că e nevoie de 19 milioane de tone de lignit iarna aceasta, aproape 2 milioane şi jumătate de tone de huilă şi 600 de mii de tone de păcură.
NECESARUL DE COMBUSTIBIL IARNĂ 2006
lignit 19,7 mil tone
huila 2,3 mil tone
păcură 600.000 tone
gaze naturale 3,5 mld m3
SURSA: Ministerul Economiei şi Comerţului
Ţi-a plăcut articolul? PREGĂTIRI DE IARNĂ
Duminica, 24 Septembrie 2006 12:09
| Vot: |
0
|
| Video (1) | Foto (1) |
Pe aceeasi tema
- IERNI GEROASE, BANI PUŢINI
Luni, 20 Martie 2006 11:23 - ACŢIUNILE ANGAJAŢILOR
Marti, 29 August 2006 16:52 - PĂRERI COMUNE PENTRU ACŢIUNILE PETROM
Miercuri, 30 August 2006 21:50 - ÎNTREŢINEREA, O PROBLEMĂ DE SEZON
Duminica, 17 Septembrie 2006 15:54 - PROGRAMUL DE IARNĂ, MONITORIZAT
Joi, 21 Septembrie 2006 15:02 - CĂLDURĂ SCUMPĂ
Vineri, 29 Septembrie 2006 17:33 - CEA MAI SCUMPĂ GIGACALORIE
Miercuri, 04 Octombrie 2006 16:07 - ÎNCĂLZIRE, DUPĂ BUGET
Marti, 10 Octombrie 2006 15:37 - Foc de lemne la bloc şi mai multe haine, în lupta cu frigul
Joi, 19 Octombrie 2006 05:48 - Demisia, o variantă posibilă pentru Şereş
Joi, 19 Octombrie 2006 16:17
Comentariile cititorilor
1. Constantin Cocos
Duminica, 24 Septembrie 2006 22:42
| Raspunde la comentariu


|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
M.Grapini: Prognozăm o reducere a exporturilor către UE cu 20%
Joi, 04 Decembrie 2008 21:17România trebuie să caute noi destinaţii de export, altele decât în Uniunea Europeană, declară preşedintele Federaţiei Patronale a Industriei Uşoare (FEPAIUS), Maria Grapini. Măsura este necesară, în contextul în care...
Cotaţia petrolului a coborât sub 45 dolari/baril la New York
Joi, 04 Decembrie 2008 21:12Preţul petrolului a căzut astăzi sub 45 dolari/baril pe piaţa new-yorkeză, un nivel minim nemaiatins din februarie 2005, în condiţiile în care investitorii se tem de o diminuare prelungită a cererii, în contextul condiţiilor...
Banca Centrală Europeană a redus dobânda de politică monetară cu 0,75%, până la 2,5%
Joi, 04 Decembrie 2008 20:21Două veşti importante de la Banca Centrală Europeană. Cea bună este reducerea dobânzii de politică monetară cu 0.75 puncte procentuale, până la 2,5 %. Vestea rea este că zona euro se va afla în recesiune în 2009.
Franţa anunţă un plan de relansare economică de 26 de miliarde de euro
Joi, 04 Decembrie 2008 18:31Preşedintele francez, Nicolas Sarkozy a dezvăluit un plan de stimulare a economiei în valoare de 26 miliarde euro. Planul este destinat în primul rând proiectelor de investiţii şi nu direct consumatorilor. Citeşte mai mult .
Guvernul a decis sa majoreze la 25% prima anuală pentru tinerii care doresc să-şi cumpere o locuinţă
Joi, 04 Decembrie 2008 18:26Şi construcţia de locuinţe primeşte un impuls din partea autorităţilor. Guvernul a majorat atât cuantumul, în procente, cat şi limita de bani de care pot beneficia, ca primă anuală, tinerii care economisesc la băncile care au...
Cele mai CITITE din Economie
- Guvernul a decis triplarea taxei auto pentru maşinile second-hand. Cum comentaţi? (19945)
- Cea mai potrivită variantă de guvern, în opinia analiştilor economici (11678)
- Guvernul a amânat cu un an majorarea pensiilor pentru grupele I şi II de muncă (2575)
- Sectoarele auto şi imobiliare lansează oferte disperate din cauza crizei financiare (748)
- Premierul Tăriceanu solicită restricţionarea cheltuielilor publice la nivel guvernamental (680)
Cele mai VOTATE din Economie
- Cea mai potrivită variantă de guvern, în opinia analiştilor economici (2,8/5)
- Guvernul a amânat cu un an majorarea pensiilor pentru grupele I şi II de muncă (2,76/5)
- Guvernul a decis triplarea taxei auto pentru maşinile second-hand. Cum comentaţi? (1,56/5)
Cele mai COMENTATE din Economie
- Guvernul a decis triplarea taxei auto pentru maşinile second-hand. Cum comentaţi? (1006)
- Cea mai potrivită variantă de guvern, în opinia analiştilor economici (56)
- Guvernul a amânat cu un an majorarea pensiilor pentru grupele I şi II de muncă (43)
- Premierul Tăriceanu solicită restricţionarea cheltuielilor publice la nivel guvernamental (3)
- Patriciu crede că România va depăşi criza cu un management inteligent (3)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Mircea Geoană: Social-democraţii vin la Cotroceni cu propunerea unui guvern de largă susţinere
Joi, 04 Decembrie 2008 22:02Liderul PSD, Mircea Geoană, a declarat în această seară că va merge mâine la Cotroceni pentru a prezenta preşedintelui oferta formaţiunii politice pe care o conduce. Social-democraţii vin la Cotroceni cu propunerea unui guvern...
- Emil Boc: PNL-ul este soluţia naturală pentru realizarea majorităţii
- Tăriceanu anunţă că PNL vrea să obţină garanţii solide, altfel intră în opoziţie
- Guvernul a decis triplarea taxei auto pentru maşinile second-hand. Cum comentaţi?
- Traian Băsescu a criticat legea electorală
- Bursa zvonurilor: Cine ar putea fi viitorul premier al României şi dedesubturile negocierilor
- Guvernul a amânat cu un an majorarea pensiilor pentru grupele I şi II de muncă
- Dan Voiculescu a fost trimis în judecată de DNA
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Trimite-ne mesaje
![]() |
MARTOR ELECTORAL |
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
Alege MAGNATUL |
Bucureşti 15 °C
| mai multe
| mai multe
| Romania | 05.12 | 06.12 |
| Timişoara | 15 °C | 14 °C |
| Arad | 14 °C | 14 °C |
| Bacău | 15 °C | 12 °C |
| Braşov | 12 °C | 15 °C |
| Cluj Napoca | 12 °C | 13 °C |
| Constanţa | 16 °C | 13 °C |
Urmăreşte indicii FOREX pe tmctv.ro
Paritate: 1 EUR = 1,2603 USD
| 1 EUR | 3,8431 RON |
| 1 USD | 3,0494 RON |
| 1 GBP | 4,4296 RON |
| 1 CHF | 2,5042 RON |
| 100 HUF | 1,4752 RON |
| 100 JPY | 3,2868 RON |
| 1 BGN | 1,9649 RON |
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
Externe |
IT & Ştiinţă |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia













