Republicanii şi democraţii s-au angajat în dispute acerbe pe tema războiului din Irak, pe ultima sută de metri înaintea alegerilor de marţi.

Republicanii îi acuză pe democraţi că repetă în mod obsesiv tema problemelor din Irak, iar Partidul Democrat afirmă că, în această problemă, are electoratul de partea sa. Potrivit ultimelor sondaje de opinie, republicanii deţin un uşor avans în cursa pentru Senat, în timp ce democraţii au şansa să obţină majoritatea în Camera Reprezentanţilor.

Democraţii mai spun că alegătorii vor respinge politicile lui George W. Bush pentru Irak, la votul de marţi. Dezbaterea privitoare la Irak a fost readusă în prim-plan după condamnarea la moarte a lui Saddam Hussein, sentinţă pe care Bush a salutat-o ca "un jalon" în progresul Irakului.

Bush şi republicanii au declarat că Statele Unite trebuie să câştige în Irak şi i-au acuzat pe democraţi că nu au un plan alternativ. Însă democraţii spun că doresc o schimbare de curs menită să aducă militarii americani acasă.

Bush se orientează către statele în care se bazează pe prezenţa susţinătorilor republicanilor la urne. El s-a deplasat duminică în Nebraska şi Kansas, de obicei favorabile republicanilor.