Românii beau în acest an mai multă bere decât apă plată. Patronatul Independent de bere estimează un consum de peste 70 de litri de bere pe cap de locuitor, faţă de doar 45 de litri de apă pe toată durata acestui an, cât ne arată cifrele Societăţii Naţionale a Apelor Minerale.

Într-un singur an, românii ajung să bea aproape 16 milioane de hectolitri de bere. La atât s-ar ridica producţia pe 2006, după cum spune preşedintele patronatului independent de bere din România, Virgil Mailat.

Potrivit specialiştilor, in ritmul acesta îi vom ajunge din urmă pe europeni care consumă cu aproape 20 de litri mai multă bere într-un an decât un român.

Chiar dacă berea devine una dintre băuturile preferate ale românilor, totuşi, în aceste zile toride de vară, medicii ne recomandă pentru hidratarea organismului consumul de apă. Minimum doi litri pe zi.