Locuitorii din Năvodari s-au exprimat, printr-un referendum organizat de Primărie în data de 23 mai, împotriva amplasării unei gropi de gunoi în oraş. Din numărul total de locuitori ai oraşului înscrişi pe listele electorale, respectiv 32.845, au votat de 23.677 de persoane.
"Ca urmare a exercitării controlului privind legalitatea actelor adoptate şi emise de primarul oraşului Năvodari, prefectul Claudiu-Iorga Palaz a solicitat în cursul acestei zile (n.r. marţi) Tribunalului Constanţa, Secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, anularea Certificatului de urbanism nr. 718/20.12.2007, emis ca urmare a cererii S.C. Ecological Center S.A., în scopul realizării obiectivului de investiţii "centru de gospodărire deşeuri industriale", se arată într-un comunicat de presă emis de către Prefectura Constanţa.
Potrivit documentului, certificatul de urbanism intră sub incidenţa art. 3 alin. 1 din Legea 554/2004 privind contenciosul administrativ, modificată şi completată.
"Ca efect al acţiunii noastre, actul este suspendat de drept, urmând ca instanţa să se pronunţe", a declarat prefectul Claudiu-Iorga Palaz.
Groapa de gunoi, aflată în administrarea companiei Ecological Center SA, ar urma să fie construită în incinta fostei fabrici Fertilchim. Aceasta ar urma să fie amplasată la numai 500 de metri de case şi la mai puţin de doi kilometri de tabăra de copii Năvodari.
Primarul localităţii, Nicolae Matei, a susţinut că în acel depozit ar fi urmat să fie depozitate deşeuri toxice, inclusiv cianuri folosite în industria de minerit. "Se doreşte a se face un munte de 95 de metri înălţime, pe o suprafaţă de 29 de hectare, unde să se depoziteze până la 600 de tone de deşeuri periculoase în fiecare zi", a afirmat edilul.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M