Prefecţii de Botoşani şi de Ialomiţa (Cristian Roman şi, respectiv, Marinică Cazacu)sunt verificaţi de Corpul de Control al Ministrului Internelor şi Reformei Administrative pentru că s-ar fi ocupat de acţiuni de natură politică, cu privire la organizarea referendumului.
Cristian David a dispus declanşarea unor cercetări, după ce au fost depuse sesizări privind implicarea celor 2 prefecţi în activităţi ce exced competenţele administrative ale acestora.
Premierul Călin Popescu Tăriceanu a lansat un avertisment către prefecţii care se vor implica campania pentru referendumul din 19 mai. Şeful Executivului i-a anunţat pe aceştia că se vor aplica sancţiuni dure, chiar revocarea din funcţie.
Declaraţia lui Tăriceanu vine după ce liderii conservatorilor au anunţat, marţi, că au descoperit o circulară pe care au primit-o prefecţii Partidului Democrat cărora li se cerea să pună în comisiile electorale de la referendum simpatizanţi ai PD-ului. Conducerea Partidului Democrat a dezminţit că ar fi trimis o astfel de circulară.
Prefecţii de Ialomiţa şi Botoşani, verificaţi de MIRA
PUBLICAT
Miercuri, 9 Mai 2007 18:05
ACTUALIZAT
Miercuri, 9 Mai 2007 18:05
SURSA
Realitatea TV
LIBERTATEA.RO
Acelaşi subiect pe REALITATEA.NET
Alte articole din JUSTIŢIE







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M