"Trecând la chestiunea cu bugetul care acoperă 9 luni de zile, nu este o situaţie extraordinară, aşa au stat lucrurile în toţi anii anteriori, bugetul a plecat din start pe o plajă de 9-10 luni de zile după care a fost ajustat. De ce s-a făcut aşa? Pentru că ar fi fost o greşeală să imobilizăm bani pentru investiţii(...) Dar primim acest bani în septembrie, aşa s-a întâmplat în 2011. În primul an de mandat am fost extrem de speriat când am văzut că nu am banii pe toate cele 12 luni", a povestit Predoiu în cadrul dezbaterilor.
El a mai spus că este posibil să se facă şi angajări în sistem. "În ceea ce priveşte angajările, avem banii pentru angajările care sunt necesare dincolo de ieşirile naturale din sistem pe cale de pensionare şi pot să vă spun că am avut discuţii oficiale, instituţionale cu Ministerul Finanţelor în ceea ce priveşte acoperirea unor posturi vacante în sistemul judiciar pentru 2012. Sunt aproximativ 300 de locuri vacante pe care CSM trebuie să le acopere în 2012", a precizat ministrul.
Predoiu a mai spus că nu este o soluţie bună trecere unor bugete la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. "Nu stă în puterea ministerului să opereze acest transfer către Înalta Curte, ci acest nivel de decizie stă la nivel de guvern şi după aceea la nivel de Parlament, evident. Din punct de vedere tehnic, administrarea bugetelor de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ridică o serie de probleme. Cheltuirea banului public este atributul Executivului, a doua problemă este legată de rolul Înaltei Curţi în ansambul sistemului judiciar şi în societate. Rolul Înaltei Curţi este acela de a înfăptui justiţia, nu de a administra banul public, banul public trebuie administrat de un organism care se află sub control public, sub control parlamentar, ministrul Justiţiei răspunde în faţa Guvernului, Guvernul răspune în faţa Parlamentului, preşedinta Înaltei Curţi nu răspunde nici în faţa Guvernului, nici în faţa Parlamentului şi aşa trebuie să rămână. Practic, a ne pune problema transferului (n.r. banilor) către puterea judecătorească înseamnă implicit să subordonăm această putere atât ministerului, Guvernului, cât şi Parlamentului(...)", a explicat el.
Bugetul Ministerului Justiţiei a fost aprobat de comisiile de buget finanţe de la Parlament fără amendamente. Bugetul pentru anul viitor este cu circa 0,12% mai mare decât cel din 2011, potrivit lui Predoiu.
Predoiu: Bugetul pentru 2012 alocat Justiţiei acoperă doar 9-10 luni, se vor face rectificări
Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a declarat, miercuri, că bugetul alocat Justiţiei pentru anul viitoar acoperă doar 9-10 luni de zile, precizând că se vor face rectificări bugetare pozitive, pentru a acoperi toate cheltuielile pentru 2012.
Predoiu: Bugetul pentru 2012 alocat Justiţiei acoperă doar 9-10 luni, se vor face rectificări / FOTO: Grup RC







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M