"Acum vreo două săptămâni, se vorbea despre 'împăcarea' lui Traian Băsescu cu Dinu Patriciu. Cum ultimul a negat, speculaţiile au încetat după o vreme. Deunăzi, Stelian Tănase a reînviat scenariul, într-o formă şi mai spectaculoasă decât precedenta: Dinu Patriciu ar fi chiar înlocuitorul actualului premier, avut în vedere în 'mapele Cotroceniului'. Jurnalistul nu se sfieşte să avanseze speculaţia, chiar dacă el însuşi menţionează că Patriciu a negat în emisiunea în care l-a avut invitat o asemenea variantă!!! S. Tănase e sceptic, cum îi şade bine oricărui om care, mă-nţelegi, ştie culisele: 'mira-m-aş' , zice realizatorul emisiunii 3X3. Previzibil, Patriciu a declarat că e vorba despre fumigene de vacanţă", comentează ironic Preda.
El crede că este vorba de de o strategie de comunicare de care liberalii nu ar fi străini.
"În opinia mea, Crin Antonescu e cel care are nevoie de separarea de Patriciu. Prost văzut în opinia publică, miliardarul e perceput de către penelişti ca o povară. Iată de ce, pe lângă declaraţii de tipul , cum zicea C. Antonescu acum o săptămână, au apărut - şi vor mai apărea - zvonuri şi bârfe în care Patriciu e adversarul PNL. Sunt invenţii ale experţilor în comunicare, mereu gata să inventeze istorii de acest fel ca să acopere lipsa de imaginaţie politică. Eu cred că eficacitatea lor e redusă. Dar câtă vreme se găsesc consumatori, vor exista şi comunicatori. Inclusiv unii sofisticaţi ca Stelian Tănase", conchide eurodeputatul.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M