Şase oameni au murit, după ce un elicopter civil s-a prăbuşit, în această noapte, în Golful Morecambe, aflat pe coasta de nord-vest a Marii Britanii.

Autorităţile britanice îl caută pe cel de-al şaptelea pasager al zborului. În acest moment, nu se cunosc cauzele exacte ale accidentului.

Elicopterul prăbuşit urma să transporte muncitori pe o platformă petrolieră. La bordul aparatului se aflau şapte persoane, doi membri ai echipajului şi cinci lucrători pe platformă. Nu se cunoaşte identitatea celor găsiţi deja de echipele de salvare.

Aparatul, care plecase de pe aeroportul din Blackpool, s-a prăbuşit în mare la scurt timp de la decolare, la circa 40 de kilometri în largul golfului.