Zahrul Fuadi, în vârstă de 39 de ani, doctorand în inginerie, asista vineri, 11 martie, la un seminar în campusul Sendai, oraş situat pe coasta de nord-est a Japoniei, devastată de un val de zece metri înălţime. Cu şapte ani înainte, el a trebuit să fugă din faţa valului seismic care a a afectat provincia Aceh, potrivit Mediafax.
"Sunt supravieţuitorul a două dezastre colosale. Sunt foarte recunoscător, puţini oameni au trăit aşa ceva şi au supravieţuit. De fapt, mi-e mai frică de tsunami decât de cutremure. Am fugit pentru a scăpa de tsunami la Aceh şi mi-am spus că e sfârşitul lumii", a declarat Fuadi.
Casa sa din oraşul Simpang Mesra a fost distrusă de valul seismic din 2004, care s-a soldat cu cel puţin 168.000 de morţi în Indonezia şi peste 220.000 de morţi în regiune.
Fuadi este profesor la Universitatea Syah Kuala din Aceh şi plecase la Sendai pentru a se instala acolo, după ce primise o bursă de studiu. El a supravieţuit valului seismic care a distrus oraşul, campusul unde studia fiind situat la 20 de kilometri de coastă. "Intenţionez să mă întorc la Sendai, pentru că mai am de lucru acolo, dar mi-e teamă în prezent de radiaţiile nucleare", a adăugat el.
Povestea supravieţuitorului a două valuri seismice
Un indonezian a afirmat joi că este supravieţuitorul a două valuri seismice, cel care a devastat provincia indoneziană Aceh în 2004 şi al doilea vineri, în Sendai, care a urmat cutremurului cu magnitudinea de 9 grade pe scara Richter, produs în Japonia.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M