Petrică Lazăr este unul dintre cei şase copii din clasele I-IV din sat. Are 8 ani şi este în clasa a III-a. Petrică merge la şcoală la „Kilometrul 14”, în Brodina, acolo e şi şcoala şi biserica. Cursurile încep la 9.00, dar el pleacă la 8.00, că are mult de mers. Trei kilometri prin pădure, pe un drum abrupt, şi încă un km de la marginea pădurii la şcoală, scrie monitorulsv.ro.
Mama copilului spune că şi ceilalţi copii, din clasele V-VIII, pleacă la 6.00 de acasă, iarna cu lanterna prin pădure, ca să ajungă la timp la microbuzul care îi duce la şcoală în Brodina. Deşi ucraineni, vorbesc toţi impecabil româneşte, cu un accent fermecător. Se vede că au învăţat limba română la şcoală şi o vorbesc foarte corect.
"Accentul nu se poate schimba, vorbim ucraineşte în casă, dar cu copiii doar româneşte. Trebuie să ştie să vorbească bine, altfel la şcoală ar avea un handicap", ne spune bunica lui Petrică, Ecaterina. Şcoala e obligatorie, chiar dacă stau în vârful muntelui.
"Câteodată, iarna, când văd în zăpadă urme de lup. Dar mă gândesc că trebuie să învăţ ca să mă fac pilot, să pot să zbor şi atunci nu-mi mai este frică”, spune copilul.
N-a mers la grădiniţă, ca de altfel nici unul dintre copiii din Dubiuşca. Botezul călătoriei prin pădure vine la 6 ani. Când băieţii de vârsta lui erau la grădiniţă colorând cărţi şi învăţau cântece şi poezii, Petrică urmărea fascinat zborul şoimilor şi goana norilor. Şi-a pus în gând să îi ajungă şi dacă pentru asta trebuie să meargă pe jos prin pădure la şcoală, puiul de muntean aşa face.
Citeşte tot pe monitorulsv.ro.
