Flotila de vase maritime interceptată joi de armata israeliană plecase duminică din Cipru cu scopul de a livra populaţiei izolate din Gaza 10.000 de tone de ajutoare umanitare, de la materiale de construcţii la scaune cu rotile. Activiştii pro-palestinieni (pro-Hamas, în retorica guvernului de la Ierusalim) au fost dispuşi să meargă până la capăt în ciuda avertismentelor Israelului. “Flotila Libertăţii”, cum a fost botezată de militanţi şi presa internaţională, e cel mai mare convoi care a încercat să spargă blocada declarată în 2007.
Reunit de urgenţă la convocarea Turciei sub pavilionul căreia navighează o mare parte din vasele reţinute în portul Ashdod, Consiliul de Securitate al ONU, la presiunile Franţei, Rusiei şi Chinei, a dezbătut posibilitatea votării unei rezoluţii prin care să solicite Israelului să ridice blocada. Într-un final, ţările membre ale Consiliului s-au mulţumit să ceară doar “o anchetă imparţială” a circumstanţelor incidentului de luni şi să-şi reitereze îngrijorarea privind situaţia umanitară din teritoriul palestinian. Ridicarea blocadei au cerut-o însă, printre alţii, guvernul german, cel britanic, cel brazilian, dar şi Comisia Europeană.
În ciuda presiunilor, Israelul refuză să dea înapoi şi, în loc să ridice embargoul, a anunţat marţi că va împiedica orice alte vapoare cu ajutoare internaţionale să intre în apele teritoriale ale Fâşiei Gaza. “Nu vom permite vapoarelor să ajungă în (Fâşia) Gaza şi să aprovizioneze ceea ce a devenit o bază teroristă care ameninţă Israelul", a declarat Matan Vilnai, adjunctul ministrului Apărării.
Care este povestea blocadei israeliene şi cum afectează ea populaţia palestiniană din Gaza?
La doi ani după retragerea trupelor israeliene comandată de Ariel Sharon în 2005, gruparea radicală Hamas – calificată drept organizaţie teroristă de comunitatea internaţională, a reuşit să înfrângă partidul Fatah în alegeri, iar în urma unor ciocniri violente cu rivalii moderaţi, islamiştii s-au instalat confortabil la putere în Gaza. În răspuns la sancţiunile economice impuse de Ierusalim din cauza victoriei Hamasului, organizaţia islamistă a început să lovească teritoriul statului evreu cu rachete Qassam. Riposta Israelului a venit imediat: şi-a sigilat graniţele. La fel a făcut şi Egiptul, celălalt stat care se învecinează terestru cu teritoriul palestinian, cu punctul de trecere de la Rafah.
În plus, marina miliară israeliană menţine blocajul la trei mile nautice de coastele Fâşiei, iar Egiptul construieşte o barieră metalică subterană de-a lungul celor 11 kilometri de graniţă cu Gaza pentru a-i împiedica pe palestinieni să folosească tunelele pentru contrabandă. Este adevărat că prin aceste tunele se aducea, conform guvernului israelian, pe lângă mărfuri vitale, şi armament. S-a întâmplat, chiar, ca prin tunele să fie aduse prostituate provenite din Europa de Est, de exemplu.
În aceste condiţii, schimburile comerciale ale populaţiei palestiniene sunt aproape eliminate, chiar dacă în 2008, Hamasul a aruncat în aer o porţiune din fortificaţiile egiptene, permiţând astfel unei jumătăţi din populaţia de 1,5 milioane de palestinieni ai Fâşiei – potrivit estimărilor ONU, să treacă în Egipt ca să cumpere bunurile necesare. Cel puţin oficial însă, Gaza este într-adevăr izolată.
Israelul permite intrarea numai ajutoarelor umanitare din partea organizaţiilor internaţionale. Fluxul de ajutoare umanitare este diminuat pe trei sferturi faţă de volumul care intra în Gaza înaintea blocadei. Sunt interzise orice produse şi materiale care ar putea fi folosite în scop militar, inclusiv betonul sau îngrăşămintele chimice. De asemenea, potrivit ONU filtrele israeliene opresc chiar şi obiecte de uz casnic ca becuri, lumânări, chibrituri, cărţi, instrumente muzicale, haine, paste, ceai, cafea, ciocolată, etc. Asta ca să nu mai vorbim de importurile de maşini sau computere.
Interzicerea importurilor de paste are o poveste tragi-comică. “A fost o întreagă dispută pe marginea opririi transporturilor de paste făinoase”, spune politologul Gerald Steinberg, profesor la Universitatea Bar-Ilan din Israel, citat de National Post. “Problema nu erau pastele în sine, ci faptul că proveneau dintr-o ţară arabă, iar pe pachete erau texte care incitau la violenţă şi teroare”. Iată dar, că în Orientul Mijlociu până şi macaroanele sunt ideologizate.
Lipsiţi de schimburi comerciale şi de produse de cumpărat, blocaţi în teritoriul încercuit al Fâşiei, şi primind ajutoare umanitare cu ţârâita, palestinienii din Gaza sunt printre cei mai săraci din lume. Statisticile pun Gaza pe poziţia 164 în lume după venitul venitul pe cap de locuitor, iar o statistică din 2007 revelează că 80% din gazani trăiesc sub limita sărăciei. 70% dintre aceştia trăiesc cu mai puţin de 1 dolar pe zi, 75% se bazează pe pe hrana din ajutoare ca să nu moară de foame, iar 60% nu au acces zilnic la apă potabilă potrivit aceleiaşi statistici a ONU citate de The Guardian.
Raţiunile blocadei, aşa cum sunt explicate de la Ierusalim, ţin de restrângerea accesului militanţilor Hamas în Israel, tăierea surselor de aprovizionare cu armament şi e un mijloc de-a pune presiuni pe Hamas să-l elibereze pe soldatul Gilad Shalit, răpit de militanţi în 2006.
Când sunt întrebaţi dacă blocada are sucees, guvernanţii israelieni răspund “da”, fără să stea pe gânduri. ONU consideră însă embargoul ca pe un asediu crud şi ilegal. În mai puţin de 2 ani, ONU a condamnat de 15 ori Israelul pentru încălcarea drepturilor omului în Gaza, iar în martie 2010, Secretarul General, Ban Ki-Moon a declarat că blocada cauzează “suferinţe inacceptabile” populaţiei, iar responsabilii palestinieni văd în blocadă o formă de asediu.
Până şi SUA, aliatul tradiţional al Israelului încearcă, prin secretarul de stat Hillary Clinton, să convingă guvernul Netanyahu să mai atenueze din severitatea restricţiilor, să permită măcar extinderea volumului şi varietăţii de bunuri care pot să intre în teritoriul încercuit.
Nici succesul proclamat de Ierusalim nu e chiar succes: Hamasul e tot la putere, iar poziţia islamiştilor pare chiar întărită în Gaza după campania militară israeliană din 2008, soarta lui Shalit rămâne necunoscută. Într-adevăr, de la instituirea blocadei, atacurile cu rachete asupra oraşelor Sderot şi Ashkelon, cele mai apropiate de graniţă, s-au rărit substanţial.
Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M