Sărbătoarea Naşterii Domnului este celebrată, în fiecare an, în calendarul creştin, pe 25 decembrie. Acum mai bine de două mii de ani, în oraşul Bethleem naşterea unui copil avea să schimbe destinele întregii lumi. Iar astăzi, oamenii se salută şi îşi urează "Crăciun Fericit!".

Tradiţia spune că acum acum mai bine de două mii de ani, Maica Domnului, cuprinsă de durerile Facerii, i-a cerut adăpost lui Moş Ajun. Motivând că este om sărac, acesta a refuzat-o şi a îndrumat-o spre fratele său, mai mare şi mai bogat, Moş Crăciun.

Acesta la rândul lui a refuzat-o, dar soţiei lui i s-a făcut milă. Aşa că i-a oferit adăpost Mariei în grajd şi a ajutat-o să nască. Furios, Crăciun i-a tăiat soţiei lui mâinile de la cot.

La îndemnul Maicii Domnului, Crăciuneasa şi-a pus mâinile în apa în care a fost scăldat Iisus şi i s-au făcut mâini noi de aur. Impresionat de minunea petrecută în faţa sa, Crăciun s-a căit şi i-a cerut iertare lui Dumnezeu. El a devenit astfel primul creştin, Sfântul cel mai bătrân.

Se spune că el s-a căit atât de mult, încât a doua zi şi-a împărţit întreaga avere copiilor săraci. De aici vine şi tradiţia de a face daruri de Crăciun, mai ales copiilor.