Pottering: Nu sunt împotriva cuplării alegerilor pentru Parlamentul European cu un referendum
2008-05-06 16:21:22
Discursurile lui Hans Gert Pottering şi Traian Băsescu, la Cotroceni
închide
"Decizia îi aparţine preşedintelui României", a spus Pottering, membru al PPE, întrebat despre posibilitatea desfăşurării unui referendum privind uninominalul în aceeaşi zi cu alegerile pentru Parlamentul European. "Ca european, nu sunt împotriva cuplării alegerilor pentru Parlamentul European cu un refrendum pe probleme naţionale", a adăugat el, subliniind însă că esenţial este ca temele interne să nu ocupe întreg spaţiul public în dauna celor europene. Pottering i-a îndemnat pe politicienii români "să pună în centru chiar Europa", cuplând teme naţionale cu teme europene.
Preşedintele Parlamentului European a avut o întrevedere prelungită cu preşedintele Traian Băsescu, declaraţiile de presă având loc cu o oră întârziere. Cei doi oficiali au fost foarte joviali, iar Pottering a accentuat atmosfera deosebit de caldă a întrevederii. Discuţiile dintre cei doi oficiali au vizat şi Tratatul de reformă al UE, dar şi situaţia din zona Balcanilor, preşedintele PE lăudând părerile avizate ale şefului statului în domeniu.
Sursa: NewsIn
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 






FUNERALIILE LUI WHITNEY HOUSTON: Acum se...
Reporterii Realităţii: ACTA, între utopie...
Reporterii Realităţii: Biserici de sezon
Reporterii Realităţii: Profesorul de magie
Reporterii Realităţii: Lacrimi din România...
S-a întâlnit Eisenhower cu extraterestrii?








Feedback

